razvanbb.ro

„Haideți, doamna, că pe vremea lui Ceaușescu mâncați și pământ, nu stăteați atâta să alegeți, mâncați ce zicea ăla să mâncați „

Două minute mai târziu, raionul de carne, același domn în șlapi de plastic înfipt în frigiderul cu caserole cu telefonul cu ecran cu touch la ureche.

„Mami, ce să aleg? Piept de pui sau mușchiulet de pui?”

L-am întrebat dacă a sunat la partid să întrebe ce mănâncă. Nu a apreciat.

O mamă, incredibil de veselă, târa în urma ei un copil incredibil de morocănos. Un copil cu un rucsac in spate.

Mamă ce plină de energie, neafectată de lipsa de entuziasm a copilului, traversa piața încurajând copilul să se miște un pic mai repede.

Două secunde mai târziu am văzut încotro se îndreptau și brusc am înțeles fericirea de pe chipul ei. Se îndreptau către un autocar, autocar cu care copilul urma să plece de acasă pentru un weekend sau pentru o săptămână într-o excursie sau într-o tabără.

Nu a durat foarte multa dar când a terminat a trecult val-vârtej pe lângă mine, a zis cu o voce gâtuită „o zi bună”, s-a repezi în mașină și a încuiat ușile înainte ca spatele ei să atingă spătarul.

M-am amuzat un pic de situația mea în care imaginea de infractor acoperă în realitate al meu suflet de poet și mi-am văzut de coletul meu minunat.

După care, la rece, am analizat un pic situația. Easyboxul respectiv este pe un culoar cu o singură ieșire. Camere de luat vederi sunt doar în dreptul easybox-ului. La ieșire eram eu și așteptam aparent cuminte.

Și tot la rece m-am gândit că de fapt cine știe ce experiențe a avut ea de-a lungul vieții și că de fapt ea se afla ca într-o cușcă, cu un bărăbat oarecare poziționat la singura ieșire și că de fapt ea mă invita să-mi ridic coletul înaintea ei ca să fiu în dreptul camerelor în caz că am ceva intenții dubioase, nu neapărat pentru că ea avea multe operațiuni de făcut.

Și cel mai probabil, refuzul meu politcos de a mă băga în față a aprins în capul ei toate beculețele și toate semnalele audio de alarmă.

E o chestiune de perspectivă pe care rareori o vizualizăm. Uneori teroarea celorlalți nu este legată de noi ci de mizeriile suferite de-a lungul vieții.

– Ah, tu ai coborât la subsol doar ca să mă lași pe mine? Nu trebuia!

– Și voiai să te las așa în ploaia asta? Să te uzi? Nu puteam să-ți fac așa ceva

– Lasă că poate mai creșteam și eu un pic de la ploaie.

– Da, de acord. Problema este că tu nu crești pe verticală.

Da, așa sunt eu. Gentilom până la capăt când iau imaginea mea și o trântesc de asfaltul umed si rece și o calc cu buldozerul. De mai multe ori…