Pe bune! Nu mă uit la emisiune dar urmăresc niște oameni pe twitter care s-au dus aseară pe platou și au relatat live ce se-ntâmplă acolo. Și ce am văzut? Mesaje de genul celor de mai jos. Gândiți-vă că eu nu mă uitam la emisiune în timpul ăsta.

Nu știu ce caută ăsta în finală. (NR ăsta cine? că eu am televizorul închis)
Cât de tare, ăștia sunt chiar buni.
În pauză e liniște și se aude doar declanșatorul lui @piticu. (NR deja am putea să închidem acest subiect 🙂 )
Îmi place vestimentația, foarte bine aleasă.
Mi-a placut cum a cantat dar diferenta de imagine de la preselectii si acum e cam radicala!
Îmi plac oamenii simpli. Bravo Constanța!
cat de plictisitor a fost tipul asta cu chitara.

șamd

Ce să înțeleg din mesajele de mai sus? Voi vorbiți cu ăia care se uită la emisiune? Bun așa… dar la ce ajută asta? Adică ce valoare adăugată aduce o promovare prin social media și live text de la Românii au talent? Adică dacă voi promovați emisiunea prin niște mesaje adresate celor care deja se uită la emisiune? Să vă zic ceva… ăia deja sunt convinși. Voi trebuie să convingeți restul publicului să pornească televizorul! Pe cei care o freacă pe social media și au o părere nu prea bună despre emisiunile TV. Pe ăia trebuie să-i convingeți să se uite. Adică pe mine.

Nu, nu mă uit la emisiune. Iar mesajele de genul celor de mai sus nu m-au convins să-mi deschid televizorul și să mut pe… uite că nu știu nici măcar pe ce post se transmite.

Din păcate, mulți dintre participanți sunt prietenii mei și nu pot să le dau unfollow. 🙂

PS Nu, nu sunt hater și nu nu vreau invitație la această emisiune și nu nu m-am supărat că n-am fost invitat. Am stat aseară și am încercat să urmăresc obiectiv valul de spam de pe twitter și n-am înțeles nimic.

UPDATE M-am mai gândit! Voi îi țineți pe cei care se uită la televizor să nu-l închidă. 🙂