Îmi dă senzația de curat și de prospețime. Dispar brusc mirosurile orașului și aerul devine respirabil. Dispar praful și mizeria. Da, ploaia este udă. Dar asta se rezolvă cu o geacă de ploaie. Dacă e frig, se rezolvă cu ceva mai gros pe sub geacă. Îmi place să mă plimb prin ploaie. Îmi place să merg la nesfârșit fără să mă opresc. Îmi place să ocolesc bălți sau să le sar. Îmi place să mă joc cu mașina pe ploaie.
Nu-mi place umbrela în schimb. Te încurcă. Ai o grijă în plus. Trebuie să fii tot timpul atent să nu îi lovești pe cei din jur. Umbrela este bună doar pentru plimbări romantice. Când eram mai tânăr plimbam gagicile sub umbrelă și aveam o senzație foarte mișto de izolare și asta în văzul tuturor. Umbrela și apa care șiroiește în jur construiesc un mic colțișor ascuns în mijlocul mulțimii.
Privită ca un impediment în calea noastră, ploaia este deprimantă într-adevăr.
Dacă vă aud că vă plângeți de căldură și de praf… o să scriu și despre asta. 🙂
Foto credit (de astăzi dimineață).
Ţie nu prea ţi se înfundă canalizarea în cartier când plouă, nu?! 🙂 Mie îmi place doar ploaia de vară – aia care te ia prin surprindere, te udă până la piele şi apoi te usucă la peste 30 de grade. La 8 grade şi picături mărunte de 3 zile nu pot să am nicio bucurie.
Mie imi place caldura. Iti da senzatia de cald si praf. Apar mirosurile de shaorma si se consuma mai repede odorizantul din masina. Dispar baltile si apa. Da, caldura e fierbinte. Dar asta se rezolva cu aer conditionat. Daca e soare puternic, punem o sapca. Imi place sa ma plimb prin caldura. Imi place sa merg si sa ma opresc foarte des. Imi place sa merg prin locurile in care erau balti pe care trebuia sa le sar. Imi place sa conduc cu geamurile deschise.
Nu-mi place insolatia in schimb. Te incurca. Ai o durere in plus. Trebuie sa fii mereu atent sa nu cazi pe jos. Insolatia este buna doar pentru concediul medical. Cand eram mai mic, era sa fac insolatie.
Mai spala Bucurestiul asta de praf. Orasul a avut nevoie de o perioada de asta „musonica”. Are parti bune si parti rele la fel ca si perioadele calduroase sau de -30 grade iarna.
Si ploaia face parte din viata noastra. Insa, zilele aceastea chiar a exagerat.
n-ash fi crezut vreodata ca sub infatzisarea de corporatist exorcizat zace si-un strop de „melancolic desfranat” 🙂
(citez: „… la nesfârșit fără să mă opresc”)
mie imi place ploaia. da’ am un caine, fara umbrela de caine. si cainele ala, cand ploua, miroase a caine ud. (cu ocazia asta am raspuns si la intrebarea „da’ da ce?”).
de asemeni, imi place sa merg pe jos cand ploua, si nici mie nu imi plac umbrelele. cu toate astea, la una din ploile de data trecuta, nici parfumul de proaspat, nici culoarea verde intens a frunzelor nu m-a ferit de oligofrenii care mergeau cu viteza pe banda 1 pe kiseleff. Bine, nici umbrela nu m-a ferit, daca e sa fi corect pana la capat. Da’ ce mai conteaza daca esti fleasca de la genunchi in jos daca oricum esti fleasca si de la genunchi in sus, cu toata umbrela si haina de ploaie cu tot?
eeeei, dar pe de alta parte mie nu imi place sa conduc in Bucuresti. Asa ca, vreau nu vreau, imi place metroul. Ceea ce, dupa ploile astea interminabile, ma face sa ma simt ca atunci cand, la munte, traversam un parau sarind din piatra in piatra. doar ca la metrou nu exista pietre, doar parau.
d-aia zic, in concluzie – imi place ploaia, dar sa tina 10 minute si sa fie calda.
sorry for the long post
patato
Traiesc pentru ziua in care un baiat/ barbat va veni si va spune ca-i plac umbrelele. Pana acum n-am auzit pe nici unul 🙂
Pai eu am zis ca-mi plac intr-un anumit context 🙂
Nu-mi place ploaia asta in exces, neinteresanta, fara tunete si fulgere, care nu se mai termina niciodata. Ma seaca de energie. Nu-mi plac umbrelele, n-am carat niciodata asa ceva dupa mine. Vreau soare, vreau vara aia care nu-l lasa pe Connect-R sa doarma, vreau canicula. 😀 Si promit ca n-o sa ma plang cand o sa am parte de astea.
Si n-ai ochelari de soare! 🙂
Noroc cu aia de porc. :))
Ador ploile de vara de cand ma stiu,imi place sa simt apa pe piele si felul cum se scurge pe poala rochiei . Referitor la ploaie mi-am adus aminte de o replica dintr-un film care suna cam asa : „Daca nu-ti place sa mergi acum cu mine prin ploaie ,sigur nu vei putea sa ma insotesti prin toate furtunile vietii !” Replica e aproximativa ,nu imi mai aduc aminte filmul ,a trecut multa vreme de atunci ,dar am retinut esentialul .