De luni mă întorc în corporație

  Zi-mi tu primul dacă ți-a plăcut acest articol.

corporatie1După aproape patru ani de online am decis că mi-a ajuns. Am testat, a fost frumos, am câștigat experiență am cunoscut oameni mișto și oameni mai puțin mișto. Am trăit-o și pe asta. Mă retrag și las în urmă un blog mișto și un trafictube și mai mișto. My job is done.

Glumesc, desigur. Îmi place mult prea mult ceea ce fac ca să las online-ul baltă. Dar în corporație tot mă duc.

Săptămâna viitoare o să am primul client. Voi fi de partea binelui de data asta. Voi fi de partea celui care cumpără servicii și soluții IT. Voi folosi experiența mea din corporație ca să ajut clientul în luarea unor decizii. Voi sta de cealaltă parte a mesei. Zece ani am stat de partea vânzătorului și știu all the dirty tricks. A venit vremea să stau de partea cumpărătorului și să-l sfătuiesc ce e mai bine pentru el. Să fiu mediator. Să traduc cerințele de business în cerințe IT. Să traduc furnizorilor ceea ce își dorește clientul, să mă asigur că înțeleg asta și că oferă ce trebuie. De obicei, ambele tabere vorbesc altă limbă și folosesc acronime care vor să impresioneze. Eu cunosc ambele limbi și pot să ajut cele două părți să se înțeleagă și să ajungă la o soluție convenabilă. Am fost consultant, arhitect de soluții IT și vânzător. Am avut acea carieră care a cuprins toate fazele și asta mă ajută în ceea ce vreau să fac.

Voi transforma ceea ce făceam până acum pe gratis pentru prietenii mei într-o linie de business. Voi fi consultantul clientului când vine vorba de achiziții de soluții informatice care să suporte business-ul pe care îl conduc. Pentru mine o să fie amuzant. Să mă văd pe mine acum câțiva ani încercând să conving clientul că el își dorește mai mult decât are nevoie. Să încerc să vând cât mai mult pentru că aveam un target anual din ce în ce mai mare pe care trebuia să-l ating ca să-mi păstrez job-ul și să-mi iau bonusul mai ales.

Și nu, nu voi fi părtinitor cu tehnologia. Am construit arhitecturi folosind produse Microsoft dar le-am combinat și cu Oracle. Acum site-urile mele sunt pe Linux și PHP. Și scriu acest post de pe un MacBook de la Apple. 🙂

Înțeleg foarte bine tehnologiile și ceea ce oferă acestea. Și pot să-mi dau seama din prima când cineva vrea să vândă mai mult, încearcă să vândă o tehnologie mai scumpă sau se face că nu înțelege ce-și dorește clientul. Pot să-i spun clientului dacă ceea ce își dorește el este realist pentru un anumit buget sau nu și dacă e cazul să etapizeze și cum să facă asta. Pot să mă uit pe o estimare și un plan de proiect și să-mi dau seama unde este „umflat artificial”. Pot să traduc probleme de business în soluții IT simple și care permit totuși o dezvoltare ulterioară și o interconectare cu alte sisteme.

Pot să fac multe. 🙂 Așa că m-am hotărât să-mi folosesc experiența și să nu arunc zece ani de muncă într-un colț de debara. Voi fi advisor-ul clientului și voi participa la întâlniri alături de el.

În concluzie, nu mă las de online dar mă apuc un pic de munca în corporație ca și consultant. Mulți prieteni au tras de mine să fac asta dar eu nu și nu. Acum am cedat. 🙂

Fii la curent cu ultimele articole! Descarcă aplicația RazvanBB!
  • Google Play
  • App Store

2 comentarii

  1. hai ca o sa fie bine 🙂

    zi si tu ca nu se fac bani din blog :))

  2. Super! Îți doresc să iasă așa cum ți-ai propus!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.