Motorul torcea lin și cumva în surdină. Stăteam și mă gândeam cât de silențios e pentru un motor de 2.5 litri pe motorină. Cât de încet se aude chiar în ditamai tancul de Pathfinder. Bebelușul gângurea încet pe bancheta din spate. Ceața secretoasă din jur dezvăluia suficient cât să te bucuri de peisaj. Copilul cel mare chicotea din când în când. Un drum minunat și chiar plăcut. Veneam de la Brașov și ne îndreptam către București.
La Ploiești în schimb visul frumos s-a terminat. Motorul a început să urle din toți rărunchii ca un adevărat motor diesel. Cauciucurile mari de iarnă își făceau simțită prezența pe asfaltul semi-uscat. Bebelușul urla de foame și copilul cel mare revenea insistent o dată la 10 secunde cu întrebarea „de ce?”. Nu înțelegeam cum totul s-a schimbat atât de brusc. De unde totul era un vis frumos, brusc parcă am revenit la realitate. Mai ales nu înțelegeam ce se întâmplase cu mașina de devenise așa de zgomotoasă. În câteva secunde am realizat ce se întâmplase. Eram răcit, aveam urechile înfundate și brusc pe la Ploiești mi s-au desfundat și am început să aud. E bună și răceala asta la ceva te mai rupe de realitate și te face să trăiești un vis. 🙂
Adaugă comentariu