speriatMă întorceam acasă pe înserat. Pe lângă mine trece încet o dacie logan albă. Se auzea cumva în surdină Rapsodia Română. Fapt ce mă miră un pic și arunc o privire mai atentă către cei din mașină. Trei bărăbați și o doamnă la volan. Cei de pe bancheta din spate aveau capetele aproape unite și aveau privirea îndreptată către parbrizul mașinii. Practic împărțeau unghiul de vedere de pe mijloc. Cel de-al treilea, de pe locul din dreapta, avea o față înmărmurită și crispată. Nu înțelegeam nimic. Muzica ar fi trebuit să îi relaxeze. Să îi ducă către noi nivele de visare și să trăiască o poveste. Dar nu. Cei trei bărbați țineau strâns de mânerele lor de deasupra ușilor. Atât de strânsă încât sângele nu mai circula prin palmele lor. Aveau mâinile albe cu o paloare ciudată. Trec de mine și execută o manevră destul de elegantă și fac stânga pe drumul principal. Mergeau încet și ok. Se încadrează corect pe banda din dreapta și înaintează către următoarea intersecție. Ciudat comportamentul pasagerilor, îmi zic. Să fie misoginismul la mijloc? Atâta încredere să aibă cei trei bărbați în doamna de la volan? Mai arunc o ultimă privire și văd cum accelerează și trec de intersecția semaforizată… era roșu. 🙂