Acum aproape un an, Parlamentul ne lovea peste ceafă cu o lege prin care eram obligați să declarăm anual „beneficiarii reali” ca să aibă o imagine mai clară asupra destinației veniturilor încasate.

Da, oricât de mică ar fi fost firma ta, aveai această obligație să declari anual că la tine ajung banii. Am detaliat acest aspect în articolul de anul trecut de aici.

Iată că astăzi apare și o veste minunată în viața noastră sub formă de lege care modifică legea anterioară (nr. 129/2019) după cum urmează:

  • ăștia ca noi proprietari de firmă și ființe fizice, persoane cum ne zice statul, nu mai trebuie să depunem declarația referitor la beneficiarii reali
  • ăilalți proprietari de firmă sub formă de persoane juridice sunt obligați să depună această declarație și să revină cu actualizări de câte ori se schimbă ceva în structura beneficiarilor reali. Nu mai sunt obligați să facă treaba asta anual

E o veste așa mai bună în sensul că am scăpat de un stres suplimentar și de un drum aiurea pentru o declarație inutilă anuală.

Nu, nu sunt eu atât de deștept. Am primit o informare de la o mare casă de avocatură care mă ține ocupat tot timpul. Să nu mă plictisesc. 🙂