Îl știți, cum să nu-l știți. Este cel care claxonează în milisecunda 2 când s-a făcut verde la semafor. Este cel care se strecoară prin trafic la limită pentru că el are reflexe de campion. Este cel care depășește pe linie continuă pentru că este descurcăreț. Este cel care-ți taie fața în intersecție pentru că el, nu-i așa, optimizează traficul urban. Este tot timpul printre noi și viața noastră ar fi pustie și tristă fără el.
Se dă următorul peisaj. Intersecție pustie. Semafoarele funcționează cumva în gol pentru că nu e nimeni pe stradă. Niște resturi de petarde de la revelion sunt măturate ușor de vânt. Frig. Undeva în depărtare o doamnă de la salubrizare împinge un tomberon pe marginea drumului. Un petrecăreț întârziat și îmbrăcat subțire se grăbea către casă cu un mers nesigur dar apăsat. O atmsoferă apocaliptică așa de 1 ianuarie după o noapte de pomină. Semafoarele își făceau în continuare treaba și aduceau câteva puncte de culoare vesele în peisajul mohorât. La un moment dat se pune verde și ce credeți? Se aude un claxon nervos și ușor prelungit. Era el. Era claxonel. Primul și singurul de la semafor. Era în formă. Din reflex și-a dat singur un claxon pentru că se pusese verde. I-a intrat în sânge. Pentru el efectul Pavlov reprezintă „se face verde deci claxon” :).
:-)))))))
Eh, poate prinsese si el putin curaj, caci nu era nimeni prin preajma. Dorea sa vada cum e cand dai claxon ca buhaiul, daca produce suficienta adrenalina in sistem 🙂
vroiai sa isi iasa din mana? se antrena baiatu’
razvan, ai omis ceva: claxonel mereu parcheaza unde vrea muciu’ lui, de obicei incurnad accesul in vreo incinta si cu siguranta incurcand maxim si bietii pietoni care spre uimirea lui, circula pe trotuar :))