Teoria mea referitor la unele companii este că deja nu mai sunt conduse de niște oameni cu niște oameni. Totul este standardizat și există câteva computere care organizează treaba într-un mod mai mult sau mai puțin eficient. Dar pentru că tehnologia nu este încă acolo, la acest sistem se conectează și niște resurse externe, creiere umane, adică noi, angajații. Gândiți-vă că ajungem la birou și ne conectăm prin ecran și tastatură la întreaga mașinărie. De acolo ne luăm datele și acolo aducem rezultatele pentru a fi înregistrate în marea mașinărie. Deocamdată marile creiere ale companiei (cum s-or numi ele: ERP, CRM) nu sunt în stare să interacționeze cu lumea reală într-un mod eficient. Și aici intervenim noi, resursele umane. Noi știm să vorbim cu oamenii, noi știm să ne împrietenim cu cei din jur și noi putem să luăm decizii aleatorii, ceea ce computerul nu va fi în stare să facă niciodată. Dacă o problemă este neclară computerul nu va putea decide dacă trebuie să fie alb sau negru și de aceea încă mai e nevoie de noi :). Noi putem să luăm o decizie pe baza unor sentimente care ne învăluie în acel moment. Oricine care afirmă că nu a luat niciodată decizii aleatorii, ci doar după ce s-a convins pe baza faptelor reale și concrete și de netăgăduit, cred că minte un pic :).
Să revenim. Există un standard care se cheamă MBA, există niște sisteme care se cheamă ERP, totul este să avem o idee de business care s-o punem în practică. Este foarte simplu… ne propunem la început de an să atingem un anumit nivel de performanță și ne stabilim niște indicatori care considerăm noi că ne vor ajuta în luarea deciziilor corecte. După care introducem datele în sistem și acționăm conform cu ce ne spune acesta. A! Și ca viața să fie mai simplă s-a inventat codul de culori pentru indicatorii de performanță: roșu, galben și verde. Li se spune KPI (Key Performance Indicators) și sunt adunați în ceva ce se cheamă scorecard. Și sună cam așa: dacă ceva din lista de indicatori e roșu e nașpa, dacă este galben nu e nașpa rău dar nici nu e bine, iar dacă e verde putem să ne felicităm :). Oricum, ca să fie mai simplu pentru toată lumea… dacă nu e verde nu e bine și trebuie luate măsuri să se facă verde! Să vă spun un secret: în excel există buton care face verde orice câmp. Dacă verdele vă relaxează dați un „Select All” și faceți totul verde. Lumea cum o știm noi azi va fi muuuult mai relaxată și mai frumoasă.
Părerea mea este că trebuie să avem grijă un pic pentru că deja scorecard-ul verde este mai important decât orice și cred că se cheltuiește mult prea mult efort în această direcție, și în general pentru a face câmpurile să pară verzi chiar dacă nu sunt. Se încearcă construirea unei iluzii că totul este perfect și compania funcționează conform unui sistem bine pus la punct și toate piesele sunt unse cum trebuie. Iar o afacere construită și întreținută de iluzii nu are cum să meargă. Ajută doar la fericirea din timpul acțiunii dar, la final, părerea mea este că eroul principal are de suferit. Este o bulă de săpun care umflată peste măsură se va sparge până la urmă :).
Din păcate nu sunt departe de adevăr. În ziua de azi deja marile companii și-au automatizat mare parte din colaborare și conceptul de interoperabilitate nu mai este de domeniul Science Fiction-ului. Produsele sunt vândute pe net, banii se scot de la bancomat, plățile se fac pe net, biletele la film se cumpără pe net, suportul telefonic este deja complet automatizat de niște roboți și dacă vrei să vorbești cu niște oameni trebuie să treci de toate opțiunile expuse de operator, și dacă n-ar exista diferențe fizice între noi oamenii poate că nici Mall-uri nu ar mai exista. Păi da! Ce găsim în mall? 90% magazine cu haine, 8% fast-food-uri și 2% alte magazine. Păi e normal că hainele trebuie încă să le probăm și mâncarea ne ține-n picioare ca să fim apți de muncă :).
Suntem niște extensii ale unui sistem și ne chinuim să performăm cât mai bine pentru ca celelalte extensii ale sistemului să vadă un scorecard verde. Ce e amuzant e că din tot sistemul acesta câștigă cineva căruia nu-i pasă decât de valoarea acțiunilor care, ia ghiciți 🙂 evoluează în funcție de niște indicatori de performanță :). Noi ăștia mici trăim într-un colț și sperăm că sistemul ne va răsplăti într-o zi cu suficienți bani ca să ieșim din sistem și să ne retragem undeva departe pe o insulă, ca să ne trăim visul în casa noastră înconjurată de verdeață și cu piscină olimpică (cu apă eventual verde 🙂 ).
Mă opresc aici deși cred că aș putea scrie un roman :).
Am o prietenă care din MBA trăiește :)… cred că o să iau bătaie!
Răzvan
Mai multe detalii aici.
Adaugă comentariu