Articole din categoria: Pe scurt

– Bună ziua, doctore!

– Bună să-ți fie inima și ție și să te ferească preamăritul de Șercan!

– Adevăr ai grăit! Șercan să te ocolească și pe tine, doctore!

Un google drive, un OneDrive de la Micșimoale, un sistem de cloud care vă sincronizează fișierele instant. Orice care să păstreze o copie în altă parte.

În ultima lună am văzut două SSD-uri prăjite de pe care nu am recuperat nimic. Nimic, nada… Zici că nu a existat informație pe ele vreodată.

Astea când se ard se ard cu simț de răspundere și pierzi totată viața ta digitală. Nu-s ca hard disk-urile care mai strică un sector, se mai demagnetizează o zonă, dar ceva ceva tot mai recuperezi.

Cel mai simplu este să vă instalați google drive și să vă selectați folderele pe care vreți să le salvați în cloud: https://google.com/drive/download

– Nu, nu am citit.

– Doamna ne-a zis că părinții noștri au citit cartea și că să discutăm cu ei după ce o citim. îmi spune copilul ușor dezamăgit.

– [shit] Aaaaa, stai, e aia cu un prinț și cerșetor! „îmi amintesc” eu tulburat fiind de gândurile copilăriei.

– Da, da, aia! Să vorbim după ce o citesc! exclamă copilul cu entuziasm în glas.

[ Razvan caută acum pe google un rezumat depre Prinț și Cerșetor ]

– Mulțumesc, dar să știți că nu sunt fotograf. E doar un hobby… spun eu lovit in plex de modestie.

– Da, dar aveți aparat din ăla bun! vine lovitura decisivă și fulgerătoare o secundă mai târziu.

– Nu. Vă rog să mă contactați prin alte metode de comunicare. Vă dau un număr de fax?

[liniște 5 secunde]

– Știți noi suntem call center. Nu prea știu exact ce înseamnă fax.

– OK, o să vă rog să reveniți după ce aflați. Mulțumesc. La revedere.

Dacă mă sună din nou, revin cu update.

In timp ce mă pregăteam să comentez despre cum „a trecut ITP-ul”, privirea mi-a alunecat pe ușa din spate.

După care am observat că ușa era proptită cu un cuțit.

După care am observat că are numere de Brăila.

După care am depășit în liniște cu privirea atent îndreptată înainte.

– Ce anume? îi răspund eu pe un ton ce nu a văzut încă cafeaua.

– Că la Nickelodeon e săptămâna galbenă și dau desene doar cu…

Milisecundă în care, în mintea mea, apar ca în matrix toate textele și se aprind toate beculețele legate de cum să explici că nu culoarea pielii este ceea ce contează și că împărțirea pe categorii a omenirii este o tâmpenie și că nu alegem cum arătăm atunci când ne naștem și că ce face Nickelodeon nu este un exemplu de urmat.

În a doua milisecundă aud ca prin vis:

… SpongeBob!

Trec printr-o zonă unde șmecheria joacă rol de reguli de circulatie, dar gândul la covrigii cu mac crocanți îmi instaurează un zen frate cu un lac limpede de munte.

Evit două accidente și pofta de covrigi cu mac ușor fierbinți îmi înfrânge pofta de a le explica ălora că tocmai le-am salvat viața.

Parchez legal la 200 de metri de stabilimentul ce produce covrigii mei favoriți: covrigii aia cu mac amestecat cu sare grunjoasa.

Traversez trei treceri de pietoni semaforizate in timp ce savuram deja, în mintea mea, aroma covrigilor cu mac din pozele tapetate pe dugheană.

– Săru-mâna! Doi covrigi cu mac, vă rog! zic plin de speranță și de salivă până-n fundul gurii.

– Bună ziua! Avem decât cu semințe! îmi răspunde sec doamna ce trebuia să fie la capătul visului meu cu covrigi cu mac.

Eu (pregătind preșul): Nu, mulțumesc! Am acasă suficient!

LINK