Articole din categoria: Pe scurt

– Până maine dimineață pe la 7.

– Și stati așa în mașină?

– Așa se-ntâmplă când te dai simpatic și faci glume proaste cu soția.

A plecat în timp ce pe față i se așternuse un sentiment vag de compătimire.

Îi văd in fiecare zi, un minut mai târziu, oprind fix pe trecerea de pietoni unde tatăl așteaptă ca mama să-și ducă copilul până în curtea școlii.

Îi văd in fiecare zi cum își educă copilul de la înălțimea unui range rover privind în jos la ceilalți părinți.

Îl văd în fiecare zi pe polițistul din zonă cum priveste in gol la range roverul ce blochează trecerea de pietoni.

Îl văd astăzi pe polițist cum îmi face semn și îmi explică faptul că nu am voie să parchez în zona de debarcare copii în timp ce îmi debarcam copilul. E drept că ieseam din peisaj. Nu eram nici pe trecerea de pietoni cum era range roverul și nici nu oprisem în mijlocul drumului cum fac majoritatea părinților fără pic de jenă că blochează traficul pe trei străzi mai în spate.

Asta-i România educată oare?

Inventezi un inamic invizibil, îl asociezi cu cei care se opun hoției si trâmbițezi termenul non-stop la telviziuni. Și astfel poți să furi liniștit de sub nasul și de la gura poporului dând vina pe cei care strigă „hoții!”.

Am fost „sorosiști”, acum suntem „neomarxiști”. Inamicul din umbră ce sărăcește populația, nu hoția de la putere.

Am ajuns țara în care vinovat e ăla care strigă „hoțul!”.

– Bună ziua, doctore!

– Bună să-ți fie inima și ție și să te ferească preamăritul de Șercan!

– Adevăr ai grăit! Șercan să te ocolească și pe tine, doctore!

Un google drive, un OneDrive de la Micșimoale, un sistem de cloud care vă sincronizează fișierele instant. Orice care să păstreze o copie în altă parte.

În ultima lună am văzut două SSD-uri prăjite de pe care nu am recuperat nimic. Nimic, nada… Zici că nu a existat informație pe ele vreodată.

Astea când se ard se ard cu simț de răspundere și pierzi totată viața ta digitală. Nu-s ca hard disk-urile care mai strică un sector, se mai demagnetizează o zonă, dar ceva ceva tot mai recuperezi.

Cel mai simplu este să vă instalați google drive și să vă selectați folderele pe care vreți să le salvați în cloud: https://google.com/drive/download

– Nu, nu am citit.

– Doamna ne-a zis că părinții noștri au citit cartea și că să discutăm cu ei după ce o citim. îmi spune copilul ușor dezamăgit.

– [shit] Aaaaa, stai, e aia cu un prinț și cerșetor! „îmi amintesc” eu tulburat fiind de gândurile copilăriei.

– Da, da, aia! Să vorbim după ce o citesc! exclamă copilul cu entuziasm în glas.

[ Razvan caută acum pe google un rezumat depre Prinț și Cerșetor ]

– Mulțumesc, dar să știți că nu sunt fotograf. E doar un hobby… spun eu lovit in plex de modestie.

– Da, dar aveți aparat din ăla bun! vine lovitura decisivă și fulgerătoare o secundă mai târziu.

– Nu. Vă rog să mă contactați prin alte metode de comunicare. Vă dau un număr de fax?

[liniște 5 secunde]

– Știți noi suntem call center. Nu prea știu exact ce înseamnă fax.

– OK, o să vă rog să reveniți după ce aflați. Mulțumesc. La revedere.

Dacă mă sună din nou, revin cu update.

In timp ce mă pregăteam să comentez despre cum „a trecut ITP-ul”, privirea mi-a alunecat pe ușa din spate.

După care am observat că ușa era proptită cu un cuțit.

După care am observat că are numere de Brăila.

După care am depășit în liniște cu privirea atent îndreptată înainte.

– Ce anume? îi răspund eu pe un ton ce nu a văzut încă cafeaua.

– Că la Nickelodeon e săptămâna galbenă și dau desene doar cu…

Milisecundă în care, în mintea mea, apar ca în matrix toate textele și se aprind toate beculețele legate de cum să explici că nu culoarea pielii este ceea ce contează și că împărțirea pe categorii a omenirii este o tâmpenie și că nu alegem cum arătăm atunci când ne naștem și că ce face Nickelodeon nu este un exemplu de urmat.

În a doua milisecundă aud ca prin vis:

… SpongeBob!