Toate magazinele de ceasuri și de bijuterii pun etichetuțele alea mici și meschine cu fața-n jos. Niciodată nu pot să văd cât costă.

Adică trebuie să admir arta și să nu mă intereseze prețul? Măi băieți și fetițe vânzători… oricât de mișto ar fi ceasul ăla, dacă mă costa salariul pe un an atunci este cel mai urât și meschin ceas din lume. Oricum nu mă interesează. Și nu vă mai strâmbați când vă chem să-mi spuneți cât costă. Sunt banii mei și aș vrea să-i cheltui cu cap.

Niciodată nu mă interesează să-l văd mai de aproape. Întodeauna mă interesează cât costă. De văzut l-am văzut suficient după geamul ăla transparent.

Deci? Care-i treaba? De ce stăm cu etichetele cu fundu-n sus? Sau e o stratagemă? Să intru în vorbă cu vânzătorul și el să mă prindă în mrejele lui și să-și aplice tehnicile de vânzare dobândite cu greu la un curs intensiv de sales? Și nici măcar asta nu se-ntâmplă. Mai mult îi deranjezi…

Vă zic un secret. Dacă puneți etichetele alea cum trebuie, nu vă mai deranjăm niciodată! 🙂