Ne-am făcut un fel de emisiune auto pe următorul format:

Eu și hoinaru (gazdele) și un invitat ne plimbăm cu o mașină la prima vedere și ne facem de cap. Avem camere în mașină și pe mașină și înregistrăm tot. Montajul final este tăiat cu fazele cele mai mișto pentru a nu plictisi publicul. 🙂

Suntem doi băieți cu păreri total diferite despre cum ar trebui să arate mașina ideală. El are acasă o mașină de 65 de cai și eu una de 300. Eu sunt fan mașini sportive și care știu să derapeze, el este fan consum mic și mașini comode și sigure de oraș.

Eu conduc mașina la prima vedere și o descopăr iar el îmi povestește de ce este atât de minunată. Rezultatul îl puteți vedea în filmele de pe carbusters.ro.

Anul ăsta am pornit o colaborare cu Midocar și avem și un prim proiect oficial. Vom testa mașini de la ei pentru că împlinesc 20 de ani de activitate și sunt mândri de asta.

Puteți vedea aici ultimul episod în care am testat cum funcționează încălzirea din scaune pe timp de vară într-un Audi A1. 🙂

Invitata din acest episod este Andra Zaharia.