bmw_tunatDar ce zgomot se aude în miez de noapte? Gălăgie, scârțâit de roți, frâne, tobă spartă și motor amblat la maxim. Gigel din cartier și-a cumpărat BMW nou și tunat din Germania. Unul negru de prin anii 90. Tunat cu un eleron zgariat, cu niște tobe ce imită tunetul și de un negru lucios ce pune în evidență jențile cromate recuperate dintr-un depozit de fiare vechi. Este mândru și trezește tot cartierul la doișpe noaptea să ne arate ce BMW nou are el.

Seară de seară ne încântă urechile cu mândrețea lui de ursuleț. Timp de o săptămână a ținut-o tot așa. În a doua săptămâna a lăsat-o mai moale. Și-a dat seama că benzina este într-adevăr scumpă și că urmele alea negre de pe șosea au făcut cândva parte din cauciucurile lui. Și banii s-au terminat. Acum își folosește BMW-ul ca să se ducă 10 metri până la chioșcul din colț ca să-și cumpere berea la pet. În liniște și cu plecări în șoaptă de la semafor. Îmi era milă de el. Tot visul lui s-a năruit. A realizat că nu-și mai permite să dea spectacolul. Nu-l mai băga nimeni în seamă și citeam tristețea pe fața lui ieșită dincolo de cotul atârnat de geam.

Asta până azi noapte. Ies la o țigară pe balcon și nu-mi vine să cred. Aliniat la semafor era el care se agita. Încingea roțile, scotea fum din ăla alb și înecăcios de zici că luase foc asfaltul și agita motorul spre bucuria copiilor mei care dormeau liniștiți. Gigel era din nou în formă. Își revenise. Aștepta să se facă verde să-și arate mușchii. Ambala motorul mai ceva ca un avion de vânătoare. Fața lui, atârnata ca de obicei în afara mașinii, exprima încântare și puțină scârbă față de oponentul lui… o Skoda Octavia din aia pe motorină cu portbagaj din ăla că se aude ecoul când strigi după bagaje. O Skoda din aia de familie gri și anostă care nu spunea nimic condusă de un domn cu ochelari pentru care cea mai mare aventură a fost weekend-ul ăsta când a căutat timp de două ore loc de parcare în Vamă. 🙂 Și se face verde. Timpul încremenește. Fata de la chioșcul non-stop uită să clipească. Niște muncitori de la salubritate, uitați într-un colț de stradă, se opresc din pauză ca să urmărească cursa. Și brusc totul prinde viață. Cele două mașini pleacă într-o trombă nebună de la semafor. Cursa începuse. Zgomotul de motoare se auzea de la trei străzi distanță. Ziceai că iadul se dezlănțuise la mine în cartier. Și ce credeți că s-a întâmplat? Gigel și BMW-ul lui au rămas în urmă. Dar știți cum? La o distanță că abia se mai distingeau stop-urile. Undeva în zare era Skoda și undeva după semafor era un BMW negru și agitat care urla din toate piulițele… urla de ciudă. Da, părerea mea este că astăzi o să-l găsim pe Gigel în Vitan la târg cu tot cu bijuteria lui nemțească și jențile lui cromate în toamna anul 1997.