Și da, poți să îți pierzi job-ul din cauza asta.
Iată că un filmuleț postat de unul dintre colegii noștrii de comunitate cu doi șoferi care își făceau de cap în trafic și au trecut voit pe roșu în mașinile firmei la care lucrau, face minuni. Cei doi au fost concediați astăzi.
Da, când ești pe drum și mașina ta are abțibilduri cu firma la care lucrezi, ești reprezentantul firmei în trafic, la client sau ce treabă mai ai tu în afara pereților firmei.
Îmi pare rău pentru cei doi șoferi dar și-au făcut-o cu mâna lor. Mă întreb dacă au învățat ceva din povestea asta sau tot așa se vor comporta și pe viitor.
![]()
De ce „îți pare rău” pentru cei doi șoferi? Ar trebui să-ți pară bine, dacă nu erau dați afară de la firmă pentru astfel de comportament poate nu ar fi știut niciodată că există și astfel de riscuri și s-ar fi comportat necivilizat în continuare.
Imi aduc aminte ca am sunat si eu, acum cativa ani, la un numar de telefon de pe pe spatele unei dube de transport persoane. Era fix numarul ala cu ”iti place cum conduc?”. Evident, am sunat ca nu-mi placea.
Mi-a raspuns cineva, o tanti sictirita si mi-a spus: „Ete, na. Si ce daca? Toata ziua sunati la mine.” dupa care m-a injurat.
Piesa. N-am mai sunat de atunci la niciun numar d-asta.
Foarte rau, trebuia sa ii spui ca apelul a fost inregistrat si ai si imagini cu soferul, pe care intentionezi sa le faci publice (poate chiar la vreo televiziune). Macar le bagai morcovu’ 🙂
Si o sa o doara tot acolo.. ca sa poti inregistra pe cineva trebuie sa il atentionezi inainte , altfel o da in penal.
Ma bucur ca s-au luat masuri asupra lor. Nu ma bucur de regula de raul altora, insa acestia 2 sunt inconstienti. Sper sa si constientizeze ca au facut un lucru gresit si sa nu il mai faca pe viitor.
Din pacate cei care obisnuiesc sa faca asa ceva nu invata nimic nici daca raman fara permis. Ei cred ca asemenea comportament in trafic nu dauneaza decat permisului, in rest nimic gresit, ba chiar Politia e de vina sau regulamentul atunci cand sunt prinsi. Din pacate chiar am cunostinta de asemenea specimen.
Uite ca putin cate putin putem schimba cate ceva. Urmeaza sa imi cumpar cat de curand camera 🙂
eu nu cred ca s-a luat nicio masura! aia sunt considerati baieti descurcareti si atat timp cat coletele ajung la clienti nu au de ce sa-i concedieze!
Voi v-ati pus problema ce deadline-uri au acesti oameni?! Poate cei de la firma se simt indreptatiti sa se auto exonereze de raspunderea morala pentru ca le cer imposibilul angajatilor. Sincer, nu am vazut patron sa se simta responsabil cand cere prea mult angajatilor. Curierii cam au aceasta problema: daca nu ajung la timp sunt concediati, pentru a ajunge la timp patesc ca cei de sus.
Astia doi se jucau in trafic intre ei. Se vede de la o posta. Primul l-a facut trecand pe rosu pe dreapta si al doilea n-a rezistat si a trecut si el pe rosu pe stanga dupa cateva secunde ca sa nu fie mai prejos.
Nu neg ca au o viata grea. Lucrez cu multi curieri si stiu multe povesti de acest gen.
Sa fie sanatosi…cand te angajezi acolo stii la ce te astepti ! Nu incalci regulile de circulatie si pui viata in pericol ca sa ajungi la timp la clienti !
si tu chiar ai crezut… tu sti cate plangeri au aia? :)) chiar crezi ca baiatu care sta pe contu de facebook s-a dus cu laptopu in brate la una din persoanele capabile sa ii concedieze pe aia ca sa ii arate filmuletu? .. asta se numeste PR, fac pariu ca in realitate nu s-a intamplat absolut nimic
Gigi mi-ai luat-o înainte 🙂
Ăștia 2 șoferi sunt considerați șoferi care se descurca,crede-ma ca nu da o firma de curierat asa șoferi afara,atât timp cât ajung coletele la timp și clienții sunt mulțumiți,mai ales îs traficul bucureștean 🙂
Pe cand si un filmuletz (+ acelasi rezultat) si cu soferi de ambulantza?
Ambulanta dacă e cu girofarul pornit și toate cele LEGAL are voie sa treacă pe rosu, sa facă depășiri etc. Dacă șoferul e în timpul liber e alta mâncare de peste
Vrem sa credem ca au fost concediati dar oare reusim sa fim siguri de asta ?? Este o modalitate extrem de onorabila de a scapa cu mainile curate. In plus, sa ramai fara sofer de pe o ora pe alta, nu e tocmai un lux; trebuie sa poti sa-i inlocuiesti rapid sau adio clienti!!
Ca sa vezi, acel comentariu (Nemo Expres) nu mai exista pe pagina de Facebook al Trafictube.
100% nu a fost niciun sofer concediat. Mai probabil PR-ista care a postat asa ceva in numele companiei:)))
Este in continuare aici: https://www.facebook.com/trafictube/posts/1059461814078804?comment_id=1059550634069922&offset=0&total_comments=2&comment_tracking=%7B%22tn%22%3A%22R0%22%7D&pnref=story
Nu a fost pe Trafcitube, a fost pe profilul meu.
Greseala mea… desi m-am uitat si pe profilul tau, cumva mi-a scapat.
Mda, eu ma bucur ca au fost concediati (chiar sper sa fie pe bune).
Nemo, TNT, Cargus, Fan Curier au multi soferi de doi lei.
Sa le mai atragem atentia sefilor ca in fiecare dimineata cei de la TNT nu doar, in drumul lor spre munca, prin Otopeni, fac slalom si conduc extrem de periculos intr-un trafic foarte aglomerat? Nevasta-mea e satula de mizerabilii astia. Forteaza mereu, conduc periculos si tot asa. Si da, fac curse intre ei si probabil la destinatie se lauda ca „mama ce te-am facut!”
Asta nu inseamna ca nu exista si soferi decenti la ei. Dar astia care sar calul ies in evidenta grav.
E reprobabil comportamentul acelor curieri si este bine ca se semnaleaza firmelor.Daca se iau sau nu masuri asta e alta poveste.