Am avut o mică revelație de când cu Online Studio.

Oare tehnologia de la Google Hangouts va desființa conferințele offline?

Păi să ne gândim puțin, putem face webcast-uri cu până la 10 speakeri, putem să transmitem asta live peste internet și să fim urmăriți de oricine are o conexiune la net.

Avantaje? Păi nu mai închiriezi sală, nu mai plătești transportul speakerilor, nu mai dai pișcoturi, lumea nu trebuie să lipsească cu orele de la birou, nu pierdem timp cu drumul și găsirea unui loc de parcare și stăm confortabil în scaunul ergonomic de la birou.

Putem pune întrebări live pe diverse canale gen Facebook sau Twitter sau putem construi un mecanism foarte simplu de tip chat.

Singurele dezvantaje sunt că nu vom face networking în pauze și că trebuie să mâncăm sărățele la birou și că face firmituri pe tastatură. 🙂

În episodul 4 a emisiunii noastre am avut deja primul invitat (am experimentat cu Bobby pentru că e băiat bun 🙂 ). Mă gândesc să extindem asta la cât mai mulți invitați eventual chiar din cadrul companiilor care ar avea legătură cu subiectul ales.

Mă gândesc serios să mă apuc de conferințe online. Am o colegă de birou care se ocupă cu conferințe offline… mă gândesc să-i propun o conferință online.

PS Ralucaaaa, când ajungi la birou? 🙂