Oricum nu mă ajută cu nimic. Adică mă ajută… mă jenează. Nu-mi place să fiu pupat de rude, prieteni și cunoscuți. Nu simt nimic dincolo de o ușoară stânjeneală. Putem să ne-ntâlnim și să ne bucurăm de asta fără să ne apropiem fețele și să facem țoc țoc. Nu mă interesează nici parfumul vostru și nici eventualul strat de fond de ten care se lipește de fața mea. Pupatul este pentru soție și copii. Părinții de exemplu au voie să te pupe. Ești minunea lor și oricum te-au pupat de mic de ți-a ieșit pe nas.

Iar pupatul pe obraz între bărbați? Mă scuzați… dar chiar nu… nu-l suport. Nici chiar de ziua mea. Spune-mi la mulți ani, strânge-mi mâna și bea o bere cu mine. Dar nu mă pupa!

Citește bucuria de a te vedea în ochii mei sau pe fața mea. Faptul că mă obligi să te pup deja reduce din nivelul de bucurie.

Știu că poate eu sunt defect și restul lumii este normală. Dar luați-mă așa cum sunt și vă rog eu… nu mă mai pupați! 🙂

Sper ca prietenii, rudele și cunoscuții care aveau obiceiul să mă pupe să nu se supere pe mine. Eu zic că e mai bine că vă spun și nu țin în mine :).

Este corect! Când eram în liceu, pupam colege și profesoare… dar gândurile mele erau îndreptate în alte direcții mai puțin ortodoxe. 🙂