după ce am stat izolat două luni și am răspuns instantaneu că nu.
Eu oricum lucram de acasă, am atelierul în garaj și viața mea era împărțită intre muncă, treabă prin curte și transport copii la activități și școală.
De fapt mi-am dat seama că nu nu-mi lipsește traficul infernal de dimineață unde toți părinții au prioritate de părinte mai important și nici duhoarea din tramvaiul zdruncinat de șinele vălurite pe care-l foloseam ca să salvez planeta care nu dorește oricum să fie salvată.
Deci nu, nu-mi lipsește viața de dinainte de pandemie.
Da, vreau să mă văd cu pietrenii, asta-mi lipsește într-adevăr.
De la serviciu mi-e dor de ping-pong din pauza de masa, si de povestile ocazionale din birou care sunt mult mai rare pe skype/zoom. Mersul la sala de la firma am de gand sa-l inlocuiesc cu niste greutati de la Decathlon. In rest ma simt foarte bine acasa, iar daca as avea si un birou mai mare ar fi perfect.