Protestăm împotriva ilegalității, ne colorăm piața și filmăm ilegal cu drona, nu? Că uite ce frumos e. Am scris și o să mai scriu pe tema asta. Sunt unul dintre primii promotori a filmărilor cu drona din România. Sunt încă super-încântat de cum se vede de acolo de sus. Iar protestele din România s-au văzut în toată măreția lor de acolo de sus. Dar, frați dronaci, haideți să ne facem meseria în limitele legii.
- Există o procedură de înmatriculare a dronelor. Da, nu este o legislație perfectă dar atâta timp cât este în vigoare trebuie să o respectăm.
- Până la urmă dronele sunt relativ periculoase. Sunt niște aparate de zbor cu componente electronice care dau greș din când în când.
- Nici noi nu suntem cei mai experimentați piloți. Avem și noi nevoie de antrenament.
- Nu se dau autorizații pentru zboruri în zone populate. O zonă mai populată decât Piața Victoriei în ultimele două săptămâni nu există.
Haideți să nu rănim oameni. Haideți să nu ne alegem cu dosar penal. Haideți să filmăm în limitele legii. Dronele în România nu sunt interzise din fericire. Există doar niște proceduri pe care trebuie să le respectăm. Faceți o vizită la autoritatea aeronautică. Sunt niște băieți de gască pasionați de zbor. O să vă placă de ei și o să vă povestească de ce trebuie să colaborăm.
Acum patru frați dronaci se aleg cu dosare penale…
Trecand peste partea de legalitate, cat de idiot trebuie sa fie cineva sa ridice o drona deasupra unor oameni?
Eu unul nu as putea face astia stiind ca pot sa ranesc pe cineva (ranit e in cazul bun).
Salut!
Nu stiu la ce faci tu referire dar in Romania nu ai voie sa ridici drona intravilan. Deloc!
Plus, trebuie anuntat cu 45 zile inainte pentru a obtine autorizatia (in extravilan, repet).
Asadar, ce legislatie este in Romania?
http://razvanbb.ro/ghid-pentru-inregistrarea-si-operarea-dronelor-pe-teritoriul-romaniei/
“Știu că pare ceva să ne pună bețe în roate dar nu e cazul. Practic, doar trebuie să ne înmatriculăm drona și să ne organizăm din timp filmările.”
“conform prevederilor HG nr. 912/2010, cu completările și modificările ulterioare este interzisă/interzis:
decolarea/aterizarea aeronavelor civile, în consecință și a aeronavelor fără pilot la bord, în zonele de intravilan”
Sursa: caa.ro
a filma cu drona o multime (concert, miting, etc), nu este deloc o idiotenie atat timp cat respecti legislatia in vigoare si, mai ales, iti asumi responsabilitatea (vezi clipurile de pe youtube si filmarile aeriene realizate de cei de la digi24 in zona intravilana). legea din Romania nu este una extraordinara dar, in comparatie cu alte tari europene, este una permisiva, din anumite puncte de vedere, si, mai ales, poate fi imbunatatita (mai ales in privinta zborurilor deasupra multimilor). in occident, filmarile aeriene de la concerte, manifestatii, etc, sunt facute respectand legislatia din tara respectiva altfel, proprietarul dronei, risca sa si-o ia in bot. termenul acela de 45 de zile, chiar daca asa spune legea, nu este un termen batut in cuie (o spun din proprie experienta). cat despre cei de la caa, jos palaria. sunt niste oameni extraordinari, cu care te poti intelege si, tot din proprie experienta, dispusi sa iti ofere toate informatiile de care ai nevoie.
YR- D02…
p.s.: cei patru, stiua ce risca.
Repet: „conform prevederilor HG nr. 912/2010, cu completările și modificările ulterioare este interzisă/interzis:
decolarea/aterizarea aeronavelor civile, în consecință și a aeronavelor fără pilot la bord, în zonele de intravilan”
Sursa: caa.ro
Deci nu ai voie sa ridici drona intravilan deloc!
Unde mai pui ca la noi in tara nu este nicio lege (lege – nu prevederi sau regulamente) restrictiva pentru drone. Exista doar interpretarea caa cum ca drona=aeronava.
Asadar, cititi inainte sa postati. La noi in tara nu ai voie sa zbori cu drona intravilan. Asta spune CAA.
@Offset: va rog frumos sa recititi ce am scris. ca posesor de drona inmatriculata, cunosc ce spune legea. in alta ordine de idei, cum explicati filmarile aeriene realizate de digi24 si, mai ales, prima livrare din Romania cu o drona realizata de catre emag. in cursul anului trecut? pentru a va cita: “Asadar, citit inainte sa postati”.
YR-D02…
Dronele comerciale sunt alta discutie. Filmarile realizate de Digi sunt ilegale, ca toate filmarile intravilan. De fapt, nu filmatul sau fotografiatul sunt problema, ci drona in sine ca aparat de zbor. Conform aceleasi legislatii interpretata de CAA nu ai voie deloc sa ridic drona, te rog sa ii suni pe cei de la CAA si sa le ceri autorizare de ridicare a dronei intravilan. Asadar, nu ai voie sa ridici drona si sa filmezi in Bucuresti. Incerci sa ma contrazici? Ti-am citat legea, daca ai drona inmatriculata ar trebui sa stii asta.
Nu ma intelege gresit, nu sunt contra dronelor, din contra-sunt pro legislatie corecta nu aceste balarii interpretative care nu au nicio noima si iti interzic lucruri doar pentru ca cineva nu intelege speta.
Chiar așa, n-am vazut nici o filmare cu drona asupra Pietei Victoriei din timpul protestelor. Unde le-au ascuns?
In articolul despre inmatricularea dronelor scrie la final “Treaba de mai sus este valabilă până la 31 decembrie 2015”. S-au mai schimbat chestii de atunci ?
Momentan nu exista nicio lege restrictiva pentru drone. Exista doar un abuz al autoritatilor care asimileaza drona ca pe o aeronava (avion).
Este periculos sa ridici o drona peste o multime.Casey Neistat n-ar avea nicio sansa sa faca vlogging pe aici.
Mai nou: ***prin dispariția OMT nr. 8/2014 operatorii aeronavelor fără pilot la bord nu mai sunt obligați să solicite segregarea zonei în care își desfășoară activitățile de zbor. Autorizarea activităților de zbor este efectuată telefonic prin contactarea Centrului de Operațiuni Aeriene / Ministerul Apărării Naționale (COAP/MApN).******
Astia in continuare aplica legea abuziv si fara nicio noima. Acelasi ordin prevede inmatricularea dronelor.
Actualizat la data de: 15.12.2016: http://www.caa.ro/supervizare/operare-uav-uas
Util de mentionat si ca daca ai drona sub 500 de grame nu mai trebuie s-o inregistrezi:
“Subliniem faptul că operatorii/proprietarii aeronavelor civile fără pilot la bord cu masa maximă la decolare mai mica sau egală cu 500 grame nu mai au obligaţie de a deţine un certificat de identificare emis de AACR – a se vedea OMT nr. 1338/25.10.2016, alin. (2), art. 4”
Insa chiar daca iti iei o drona sub 500 de grame, nu cred ca poti s-o zbori in intravilan fara aprobare…e de verificat, ca nu e prea clar.
Legat de pedepse, mai multe detalii aici: http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_44885/Cei-care-folosesc-ilegal-drone-la-proteste-risc%C4%83-amenzi-sau-chiar-pedeapsa-cu-inchisoarea-Ce-formalit%C4%83%C8%9Bi-sunt-impuse-de-lege.html
Chiar am o drona care cantareste 500grame, Bebop 2 de la Parrot. Deci am voie legal sa o pilotez, intrebarea este unde am voie sa o zbor?
Ca trebuie sa îți înregistrezi drona mi se pare logic, ca nu ai voie sa o folosești în mediu intravilan e acceptabil sa zicem dar … sa trebuiască sa mergi pana la București sa faci asta și sa mai plătești o taxa care poate fi mai mare decât ai plătit pe acea drona e o tâmpenie demna de România.