Disclaimer: așa cum am mai spus, zelist este un top bun pentru criteriul pe care îl are la bază. Este un top bazat pe câte link-uri are un blog de pe alte bloguri combinat cu nota blogului. E mișto și trebuie să existe. Pe de altă parte, întotdeauna am fost de părere că dacă vrei să ai un proiect online de succes, trebuie să ieși cu el din blogosferă. Trebuie să fii citit și iubit de publicul larg, nu de alți bloggeri. Dar, în continuare cred că zelist face niște monitorizări de brand/campanie foarte mișto.

 

1. Mi se pare îngrijorător faptul că poți să ajungi pe prima pagină pe zelist cu un articol doar pentru că a fost dat pe twitter de 6 ori. Undeva cred că e o greșeală. Twitter s-ar putea să nu mai fie atât de relevant. Cred că ar trebui căutate alte criterii. Până și numărul de like-uri de pe Facebook cred că este mai relevant.

 

Top twitter

 

2. Mi se pare și mai îngrijorător faptul că în top, în permanență, este un site de campanii cheap pentru bloggeri vânători de concursuri care cerșește link-uri în cadrul unor inițiative aproape plătite cu posibilitatea extraordinară de a avea o șansă de a câștiga un CD. Mi se pare un pic jignitor pentru ceilalți din top 10 care sunt creatori de conținut.

 

Top blogs

 

3. Mi se pare îngrijorător faptul că zilnic trafictube apare în topul celor mai comentate bloguri. Să zicem că este cel mult un videoblog cu mulți autori. Dar blog cu siguranță nu e.

 

Top comentate