N-o să înțeleg niciodată sistemul ăsta care nu-ți permite să te duci cu căruciorul până la mașină. Deloc. Nu l-am întâlnit nicăieri în lume. E drept că nu m-am dus niciodată la Ikea în afara țării. N-aveam de ce.

De fiecare dată când mă duc la Ikea trebuie să am pe cineva cu mine doar ca să stea cu căruciorul să-l păzească la ieșire până aduceam mașina din parcare în zona de încărcare. Pentru cine nu știe, la Ikea nu poți să ajungi cu căruciorul la mașină. Trebuie să te oprești cu el la ieșire și să faci cumva să aduci mașina să o încarci.

Ultimele trei ture nu am mai avut cum să iau pe cineva cu mine și am zis să apelez la angajații Ikea care sunt puși acolo să te ajute și să-ți păzească căruciorul până dai tu ture prin parcare (așa m-a informat o doamnă foarte drăguță de la casă).

Și iată că, astăzi dimineață, s-a-ntâmplat. Am surprins doi domni care serveau o băutură rece, așa pe la 11:45 am, cu mâna în căruțul meu (unul dintre ei). Angajații Ikea nu erau prin zonă iar domnul de la pază, căruia i-am spus că las căruciorul acolo ca să-mi aduc mașina, era plecat în capătul celălalt al zonei de încărcare.

Noroc că am ajuns la fix și am scăpat cu cumpărăturile intacte. Pozele extrase de pe cameră mai jos:

 

PS Și tot azi, o voce suavă anunța că “Toți angajații Ikea! Cod 500 în zona canapele!”… de două ori la rând. Eu fiind în zona canapele. Nu știam dacă trebuie să fug sau să mă adăpostesc. 🙂