De ce este senzațională? În primul rând pentru că-mi aparține 🙂 și în al doilea rând pentru că e cu beneficii pentru toate cele trei părți implicate: producător local, curier și clientul final.

Ce ar putea să facă firma de curierat pentru economia locală?

Foarte mult! De exemplu, emag-ul are un program dedicat producătorilor români pe nume “Deschide Romania” cu un comision mai mic pentru aceștia față de ce încasează în mod obișnuit unui vânzător din marketplace. De acest program beneficiez maxim și mă ajută enorm mai ales că-mi asigură (printr-un program separat) și fulfillmentul. Sunt foarte mulțumit și overall este mult mai ieftin decât să angajezi un om care să se ocupe de procesul de livrare.

Pe aceeași tema, o firmă de curierat ar putea scoate pe tapet un program dedicat producătorilor români cărora le-ar putea oferi niște prețuri mai mici pentru a încuraja dezvoltarea acestora și a economie locale. Oricum, din volumul producătorilor mici n-o să câștige vreodată ceva si n-o să fie un volum senzațional, dar efortul suplimentar este un exercitiu de imagine foarte bun pentru o firmă de curierat.

Dar n-o să se supere clienții care au volum mare și beneficiază implicit de costuri mici de transport?

N-o să se supere în primul rând pentru că nu e chiar o concurență directă la baionetă între un producător mic local și un magazin online ce vinde chestiuni de import la cutie și în al doilea rând motivația cu creșterea economiei locale este reală și utilă pentru toată lumea ce trăiește și se dezvoltă în această comunitate românească.

Da, nu au volumul vostru, al companiilor mari, dar încercăm să facem ceva pentru economia locală și ajutăm cum putem cu resursele noastre.

Păi și cum îi verifici că-s producători români și nu vând niște chestiuni de pe aliblabla?

Cei de la emag m-au verificat ca fiind producător local punându-mă să trimit poze cu procesul de fabricație din mai multe faze de producție ca să vadă ca nu le import din China sau ceva. Deci cumva se poate verifica fenomenul. Fotografii, CAEN de producător, un proces de aprobare cumva. Eventual o limită a cifrei de afaceri. Sunt sigur că sunt minți luminate care ar putea să dezvolte această idee în cadrul companiilor de curierat.

Și beneficiile firmei de curierat?

Păi doar programul în sine este un mesaj de PR excelent.

Nu mai zic de faptul că îi puteți si obliga pe producători să-și pună pe site ceva de genul “livrare prin FIRMA DE CURIERAT în cadrul programului de susținere a producătorilor locali” (sau cum s-o chema) sau să-și pună o siglă dedicată în acest sens pe site sau/și la checkout. Programul practic va fi afișat peste tot pe site-urile micilor producători locali.

Și ar ajuta producătorii locali un astfel de program?

Pe mine, ca producător local de chestiuni nu foarte scumpe, m-ar ajuta enorm un astfel de program. Costul ridicat al transportului (justificat de altfel din motive de volum scăzut) pune o piedică destul de grea în calea vânzărilor, mai ales când valoarea transportului este mai mare decât a produsului vândut.

Nu știu, un cost simbolic de 5 lei care să acopere costruile de plată la livrare și în schimb, folosind o rețea de distribuție deja pusă la punct, firma de curierat beneficiază de PR foarte bun distribuit în presă inițial după care pe toate site-urile producătorilor, producătorul român beneficiază de eliminarea unei piedici destul de delicate în calea vânzărilor online și clientul final susține economia locală și beneficiază și de costuri mai mici.

Practic firma de curierat devine acel liant virtual între producția românească și consumatorul român. Beneficii în toate direcțiile, mie așa mi se pare.

Știți producători locali care ar putea beneficia de un astfel de program? Sunteți producător local și v-ar interesa un astfel de program? Sunt tare curios! 🙂

Na, cam asta este ideea și sper ca cineva să o implementeze și creeze această punte între producătorul român și consumatorul român.

Disclaimer: poza cu pisici nu are legătură cu subiectul. A fost folosită în mod mârșav pentru clickbait! 🙂