Pentru că cei doi prieteni ai mei (Corina și Radu) susțin că ultima aplicație de smartphone de la Danone de tip concurs este inutilă, m-am hotărât să o testez.

Am constatat următoarele.

1. Au implementat un sistem de recunoaștere a noii forme a cutiei de iaurt. Nu, nu este inutil acest pas. Mă pune practic să fac și eu ceva pentru Danone. Să cumpăr un iaurt, să fur iaurtul unei colege de pe birou, să mă uit pe un site, să desenez eu cutia, ceva prin care să arăt că mă preocupă subiectul noului ambalaj. Dacă aplicația nu recunoaște forma cea nouă prin intermediul camerei telefonului nu poți să treci la pasul următor și nu te poți înscrie în concurs.

2. O aplicație de smartphone este un sistem simplu și eficient de a te înscrie într-un concurs. Este la îndemână. Era extrem de complicat să implementeze un sistem de interacțiune cu lumea reală într-un formular web.

3. Aplicația nu este atât de complexă încât să zici că este o investiție prea mare. Cred că un micro-site de campanie costa cam tot în zona aia.

Mie mi se pare foarte mișto sistemul de înscriere. Vrei să te inscrii în tombola mea? Fă și tu ceva pentru mine, arată-mi că te preocupă să găsești măcar o poză cu noul ambalaj sau arată-mi că l-ai descoperit la raft. Atât vreau de la tine: să te uiți la noul ambalaj și atunci te poți înscrie în concurs. Nu-ți cer nimic altceva. Mie mi se pare mult mai eficient decât un formular de înscriere pe web unde mai mult ca sigur pozele cu noul produs erau ignorate.

În plus, dacă mergi până la capăt, vei constata că înscrierea pentru câștigarea marelui premiu depinde și de un bon fiscal prin care dovedești achiziția noului produs. Practic ar vrea ca atunci când te înscrii în concurs să o faci folosind noua cutie de iaurt care se află în posesia ta.

Am făcut un filmuleț:

IMG 7237

Aplicațiile: iOS și Android.