Ce face românul când găsește ceva pe stradă? Se bucură! Un lucru gratis! L-am găsit e al meu! Nu se gândește o secundă la proprietar. Ba chiar are grijă să-l subtilizeze discret pentru că știe că face o șmecherie care nu „dă bine”. Nu se gândește o secundă la proprietar. Nici măcar nu-ncearcă să-l găsească. Are grijă să nu-l vadă nimeni și-l bagă repede în buzunar fericit că a șmanglit ceva moca chiar dacă nu-i trebuie neapărat.
Câteva întâmplări pe tema asta:
Jucăria copiilor
De trei ori mi s-a-ntâmplat să merg cu copiii la Mall Băneasa și să-și uite unul dintre ei jucăria favorită pe suportul de hârtie din cabina de la toaletă. De fiecare dată ne-am dat seama de pierdere la câteva secunde/minute și ne-am întors să o căutăm. Credeți că am mai găsit ceva? Credeți că a fost vreun binevoitor care a pus jucăria la vedere undeva ca să o găsim când ne-ntoarcem să o căutăm? În niciun caz. Și de fiecare dată erau niște jucării ieftine, nimic deosebit, dar care pentru copii însemnau foarte mult.
Camera video
Am mai povestit aici despre el. Am lăsat camera atârnată de balustrada de la lacul Râușor pentru a face un timelapse. Am plecat 10 metri mai încolo până la mașină să iau altă cameră și în timpul ăsta venit un binevoitor care a pus mâna pe ea și se pregătea să… „o studieze”. Și tot el îmi reproșa că nu stau lângă cameră. Nu și-a cerut scuze o secundă…
Prelată portbagaj
Am lăsat prelata de la portbagajul Pathfinder-ului în parcarea de la subsolul blocului în care locuiesc, sprijinită de un perete pe locul proprietate privată de parcare. În câteva zile a dispărut. Repet, parcare privată, bloc nou și vecini mișto. Cine știe cine a venit în vizită sau ce meseriaș a venit să întrețină ceva pe la subsol și s-a gândit că dacă e acolo și n-o păzește nimeni poate să o ia…
Da, șmechere, într-o zi o să-mi las guma de mestecat pe colțul celălalt al mesei și tu o să vii să-ți însușești pachetul pentru că nu era nimeni care să-l păzească. Și nu vorbesc aici de oameni săraci care nu au ce mânca și ar avea un beneficiu. Vorbesc de oameni care se excită că pot să pună mâna pe un lucru gratis… cu „civilizația” în sânge.
Poza de pe Shutterstock de aici.
De obicei cand gasesc ceva pe jos, il ridic si stau cu el atarnat. Daca in cateva minute nu zice nimeni ca-i al lui, e-al meu. Mi s-a intamplat asta cu un breloc de argint, acum 20 de ani. in rest n-am prea gasit chestii pe jos. un telefon cu clapeta acum 10 ani, 40 lei acum 15 ani si cam atat
Cu generalizari de genul asta eu unul nu ma impac.. Cand am gasit iphoneul unei pitzi sau portofelul unui om aparent „respectabil” si nu am auzit nici macar hn multumesc din partea lor, ajungi sa ti se taie pofta de lucruri care de altfel ar fi normale. Ai grija mai mare de lucrurile tale, si nu mai astepta sa aiba alte persoane grija de ele, sau grija sa ti le returneze..
În vară, în 102, am găsit un Samsung căzut între scaune chiar când să cobor. L-am luat, m-am uitat la apelurile recente și am sunat la „Tata”. Mi-a răspuns și l-am rugat să își înștiințeze copilul că i-am găsit telefonul și vrea să î-l înapoiez. Într-un minut m-a sunat un bărbat, proprietarul telefonului, i-am spus că sunt la Sălăjan și să stabilim cum să-i dau înapoi telefonul. A zis că dacă pot să mă duc la el, în Pantelimon, că a ajuns acasă și nu ar mai vrea să iasă. Am crezut că glumește. Nu o făcea. I-am zis că îi las telefonul unde eram. Mi-a zis să aștept puțin. A luat un taxi și a venit până la urmă să-și recupereze telefonul. A vrut să îmi dea și doi lei.
Mda, exista si reversul medaliei.
Mai e mult pana departe cu natia noastra si nu numai cu a noastra. Ma plimbam asta vara printr-un parc natural din Bulgaria si am gasit un Iphone 6, in cateva minute a sunat proprietarul si i l-am returnat. Toti cunoscutii se uitau contrariati cand auzeau ca nu l-am pastrat.
In alte tari mai civilizate exista un birou de lost&found al companiei de transport in comun si in general se mai recupereaza lucruri dar si pe acolo s-a mai alterat atmosfera de cand cu valurile de emigranti din tari mai putin dezvoltate.
Am gasit portofel in mijlocul drumului. Oprt masina, luat.Chiureatat. Acte in el. Fara numere de telefon. „Dat din urechi”, gasit proprietar. Satabilit indtalnir cu el, venit omul, cica „cat vrei”> cat vreau ce ? Pai sa-mi dai actele.. ba nene, esti nebun ? le vrei pentru fii-to sau nu ? Ca acum le duc la sectie si nu le mai vezi.
Gasit alt portofel. Plin de acte, kanci numere. Avea un umar de telefon al iubitei, romanca, numar de China.
„Dat din urechi”, gasit proprietar. S-a bucurat.
Pe de altya aprte, legea romaneasca pedepseste insuirea bunului gasit si dispunerea de el……. bla bla in 10 zile.
Mi-ar face placere sa „pierd” niste cutiute umplute cu fecale maro. Dar pe spate cu etichetra.Proprie3tar.. nu desfaceti. si filmat pe ascuns.
Pe fix 11 decembrie pe la orele 22 mi-a cazut telefonul din buzunar langa masina in fata blocului. Mi-am dat seama dupa vreo 2 ore ca nu il am cu mine in casa. M-am intors sa il caut. 3 ore am stat pe langa masina. Intram in casa, ieseam iar sa il caut crezand ca nu l-am cautat bine. Era foarte ciudat deoarece telefonul SUNA. A sunat saracul pana i s-a dus bateria. Atunci m-am impacat cu gandul ca s-a dus. Nu era cel mai scump telefon dar nici cel mai ieftin, dar aveam foarte multe informatii in el si abia ma incarcasem cu un ditai abonamentul pentru el.
Aseara (03 ianuarie) suna telefonul de pe care am sunat pe numarul meu. Nevasta-mea cand a auzit intrebarea „ati pierdut cumva un telefon” apaoape a izbucnit in plans.
Il gasise o mamaita care nu a stiut, saraca cum se raspunde ca sa mi-l poata da atunci. Ea in loc sa gliseze apasa pe butonul „verde”. Abia cand s-au intors copii ei din concediu mi l-au putut da.
Norocul meu a fost ca nu aveam pin si niciun fel de cod si au putut intra in mesaje.
Deci, tin sa te contrazic. Nu toti romanii sunt la fel. Inca mai este o mica speranta pentru tara asta..
Am gasit (am vazut efectiv cand i-a cazut unei fete din buzunar exact cand cobora din metrou) in Londra, un smartphone de ultima generatie si unul din prietenii cu care eram a alergat dupa tipa careia ii cazuze telefonul…cu greu o prins-o. Am ratat metroul pentru care eram acolo, dar am scutit mai multa bataie de cap pentru ambele parti.
Am gasit in parc un cercel de aur, de copil, am postat pe facebook vreo trei luni anuntul…cercelul e si acum la mine.
Au pierdut copiii mei in parc vreo 3 jucarele de plus…cand ne-am adus noi aminte si ne-am intors in parc deja disparusera. Fetita a inceput sa planga, noroc ca in acel moment vis-a-vis de parc o mamica a intrebat-o de ce plange si in momentul in care i-am spus ca si-a pierdut plusurile a spus ca le-a gasit ea. Nu stiu daca ar fi intrebat cui ii apartine, dar ne-am bucurat.
Citind comentariile celorlalti, mi-am amintit. În lift am gasit un cercel de aur, cu 3 anuanțe, galben, alb si rosu, frumos foc. am pus anunt jos la vizier. Dupa 3 zile m-a sunat o femeie. Că-i cercelul ei, fusese in vizita la cineva din bloc. Mi l-a descris in detaliu și i l-am dat vecinei de bloc, prietenei ei imediat.
În autobuz acum vreo 10 ani, tot suna un telefon. Nu stiam ca era pierdut. Pana intr-un final cand m-am intors si nu era nimeni in spate. Telefonul cazuse intre scaune. Deloc scump, o ragalie. Am sunat la numarul care il apela de zor, m-am intalnit cu oamenii, un student arab si-o romanca si mi-au multumit. ba voiau sa mai tinem legatira, ca am fost baiat de comitet. nu am acceptat bani. insa ma gandeam cum faceam daca era vreun telefon scump. mi-am zis atunci ca le zic un loc unde sa se duca sa-si recupereze cartela. acum l-as da inapoi, insa m-as filma in timp ce-as face asta. tocmai pentru ca oamenii uita sa zica multumesc.
Acum 2 ani mi-a zis un coleg de munca de un buletin al unei tipe. il gasise pe strada. am cautat fata aia pe facebook si m-am intalnit cu ea. pierduse buletinul și portofelul cu un an inainte la o zvarlitura de bat unde-l gasise asta, pe stradutele intortocheate din centru. fata era circumspecta, „nu gasisem si un portofel?”.
isi facuse alte acte (trecuse un an), mi-a multumit si gata.
Nu chiar toți românii își însușesc lucrurile găsite. Am gasit un iPhone 5s in IKEA, l-am dat unui angajat Ikea care l-a returnat proprietarului, nu știu cum l-a gasit destul de rapid. In 10 minute l-am văzut pe cel care pierdu-se telefonul (proba un șezlong si i-a cazut din buzunar. L-am retinut ca figura deoarece chiar se simteau bine pe sezlong si au stat cam 5 min la „relaxare”).
L-am întrebat daca si-a recuperat telefonul si mi-a confirmat ca l-a primit, mi-era teamă ca angajatul Ikea il va face uitat. Mi-a mulțumit frumos pentru gest.
Gasit telefon în Italia, primit apel pentru a-si recupera telefonul, ne-am inteles in engleza sa ne vedem intr-un restaurant apropiat. Primit drept recompensa cate o bere wiessbier, desi eram 3 „gasitori”. Refuzat al doilea rand de bere, desi proprietarul telefonului chiar a insistat.
Generalizările nu sunt chiar ok. Nu toți nemții sunt ușă de biserică, nu toți românii sunt hoți. Vezi cazul Volkswagen, ca să ne lamurim si de nemți.
Prin 2007, in o sala de curs am gasit un portofel pe un scaun. Un coleg ca hai sa-l luam (avea vreo 800lei, card cu o hartie pe care scria pin-ul si cati bani erau pe card – total in jur de vreo 2000). Stiam al cui era ca erau si acte in el si l-am inapoiat. Ne-a dat 80 lei.
Am gasit anul trecut in autobuz un portofel cu vreo 40lei, acte si carduri (3 cu pinuri scrise pe o carte de vizita). Facebook si in maxim 30 min am fost sunat. Era un baiat de vreo maxim 16 ani si ca stati ca uitati (imi intindea 50 lei) si i-am zis sa stea linistit.
Schimbarea incepe cu fiecare din noi, dar ma intai cu a nu lasa pin-ul prin portofel :))).
Gasit in Cordoba borseta cu 2 portofele, bani, carduri si pasapoarte frantuzesti. Am stat vreo 30 min cu borseta in mana in acel loc ( patio) si apoi am cautat politia turistica, desi asta ne schimba putin planul de vizitare. La sectia de politie, din sala de asteptare am auzit cum 2 turisti englezi spuneau foarte raspicat „acesti romani ar trebui dati afara din Europa”. Politistul care ne-a intampinat le-a aratat borseta, nu era a lor, dar noi ne-am simtit FOARTE mandri ca suntem romani cand am fost intrebati de unde venim. Deci, nu-i bine sa generalizam…
Oameni si oameni.Mai avem pana ne educam.