Am zis să-ncerc și eu acum că mactardul din mine a primit fericit un nou feature existent pe piață de pe vremea când Ștefan cel Mare se juca solitaire arena cu turcii. Bine, toată viața mea am considerat că încărcarea wireless nu este cu adevărat wireless pentru că este de fapt un altfel de conector care nu te obligă să bagi o mufă într-o găurică dar te obligă să pui telefonul într-o poziție fixă pentru a fi încărcat prin inducție.

Revenind, am testat două variante:

  • ăsta de la Vetter care are pe lângă wireless charging și două porturi USB cu încărcare smart și încă unul cu încărcare quick charge 3.0.
  • ăsta de la Ikea care are doar încărcare wireless

Pe cel de la Vetter l-am pus pe noptieră și pe celălalt de la Ikea la birou.

Ce am constatat:

  • Încărcarea wireless este cel mai lent lucru din lume în materie de încărcare orice. N-am avut răbdare niciodată să fac un test de la 0% dar după calculele mele îi ia cam 4 ore să încarce complet telefonul.
  • Este ok să ți-l pui la încărcat peste noapte dar este absolut inutil în timpul zile când să zicem ai nevoie de o reîncărcare rapidă înainte să ieși seara în oraș.
  • Dacă noaptea ești mai agitat și dai cu mâna peste telefon și-l muți de pe încărcător, dimineața o să ai o surpriză în valoare de 7% din baterie.
  • Dacă ai biroul mai dezordonat și folosești încărcătorul de la Ikea (care se montează dând o gaură în masă pentru că e pe stilul “integrat”), riști să muți telefonul din greșeală sau să pierzi pad-ul pe sub niște dosare.
  • Încărcarea wireless la birou este ca și când ai avea telefon fix. Ridici telefonul să vorbești după care trebuie să-l pui înapoi “în furcă” pe pad-ul de încărcare.
  • Dacă vrei să și folosești telefonul în timp ce-l încarci ai trei variante:
    • lucrezi pe el în poziția fixă de pe masă cu grijă să nu-l muți
    • iei și încărcatorul în mână și te tolănești pe canapea ceea ce te va transforma în cea mai penibilă persoană din cameră
    • cauți prin sertare după firul tău de încărcare

Concluzii

  • Mi s-a părut foarte util seara pe întuneric pentru că nu trebuie să stau să pipăi după cablu. Cel de la Vetter are unu led albastru în centrul pad-ului și e foarte ușor să pui telefonul la încărcat și să-l centrezi. Ledul se stinge când ai pus telefonul deasupra ca să nu te deranjeze. În plus am și porturile USB în caz în care am nevoie de o încărcare mai rapidă sau să-mi încarc căștile care-s model vechi cu încărcare din aia “nașpa” prin cablu.
  • Încărcătorul de la Ikea este imposibil de folosit dacă nu-ți găurești masa/noptiera ca să-l integrezi. Are un cablu care iese de dedesubt și este imposibl să-l pui într-o poziție orizontală. Așa că trebuie să fiți foarte hotărâți că acolo va rămâne pentru vecie, unde ați ales prima oară, unde nu ați testat dacă încap și alte tipuri de telefoane, acolo unde vara bate soarele dar nu bătea iarna când l-ați pus voi, acolo unde cineva își va pune paharul crezând că este un biscuit pentru pus pahare, acolo unde cineva îți va trânti un monitor sau cineva îți va face oridune și va pune teancul de cărți, da, acolo… Sau vi-l cumpărați pe ăsta care nu este integrat dar e dublu ca preț și are un port USB.
  • Am rămas doar la încărcătorul de pe noptieră. Acolo mi se pare util. În rest este doar incomod dar fancy și e bun să te dai mare în fața prietenilor.

Atenționări:

  • Nu vă luați încărcător wireless pentru mașină. Rata de încărcare nu face față la rata de descărcare în cazul în care folosiți ceva gen Waze
  • iPhone X, fără husă de protecție, alunecă de pe pad-urile astea de încărcare. E din cauza sticlei. Am încercat mai multe variante și era să-mi fac telefonul țăndări când pad-ul era pe marginea mesei
  • Nu folosiți încărcarea wireless dacă aveți o husă cu inserție metalică sau o bulină din aia metalică lipită pe spate folosită pentru holder-ele de telefon cu magnet. Se încinge metalul ăla în 30 de secunde de nu mai puteți pune mâna pe telefon. Pe testate și riscul de defectare este mare.