• Cine a crescut Facebook prin conținut? Noi producătorii de conținut și companiile.
  • Cine a invitat fanii să se alăture paginii de Facebook pentru o experiență minunată? Noi producătorii de conținut și companiile.
  • Cine a avut reclamă pe TV sau pe site-uri pentru pagina de Facebook? Noi producătorii de conținut și companiile.
  • Cine a adus mai aproape cititorii prin social media pentru o comunicare în ambele sensuri pe o platformă comună să-i zicem Facebook? Noi producătorii de conținut și companiile.
  • Cine a obișnuit utilizatorii să nu mai intre pe site-ul nostru pentru că ajungem noi direct în news feed-ul lor? Noi producătorii de conținut și companiile.
  • Cine a pus pe pliante și alte metode de promovare „F”-ul albastru cu link către pagina lor? Noi producătorii de conținut și companiile.
  • Cine a investit tone de bani în creșterea artificială a numărului de fani pe facebook? Noi producătorii de conținut și companiile.

E numai vina noastră că ne-am mutat utilizatorii pe Facebook. Zuckerică ăla micu’ doar profită de noi acum. E un business până la urmă.

Facebook e ca un drog. Am primit niște cifre mișto și un trafic și mai mișto pe aproape gratis și ne-am bucurat ca niște papagali. Acum e timpul să plătim. Acum am ajuns să depindem de Facebook. Am obișnuit atât de mult utilizatorii să nu ne mai viziteze site-ul încât nimanui nu-i mai pasă. Nu ești prezent cu informația/link-ul în newsfeed-ul cititorului, site-ul tău nu există.

Singura variantă în acest moment este să plătești. Probabil că, o perioadă, companiile mari vor susține aceste costuri și vor fi prezente în continuare. Eu nu-mi permit. Am făcut un calcul și dacă ar fi să promovez toate post-urile de pe trafictube care apar acum pe Facebook și ca să ating cu ele strict fanii paginii (nu mai mult), am nevoie de 6750 EUR/lună. Păi de banii ăștia mai bine închid și mă mut în Caraibe… de tot!

Inițial am privit Facebook-ul doar ca pe o sursă suplimentară de trafic. Toți am căzut în capcana asta. Acum majoritatea utilizatorilor se așteaptă să ne găsească în news feed-ul lor. Sunt bombardați acolo cu prea multă informație ca să le mai pese de site-ul nostru.

Am să fac un experiment. Voi opri feed-ul trafictube pentru o săptămână și voi anunța doar din când în când că nu mai postăm pe Facebook… să vedem ce se-ntâmplă. Voi face un mic studiu de caz.

5262 101413 gs5262