Acum mulți ani, când au apărut aceste ecrane mari cu funcție de telefon, toată lumea promova conceptul de „always connected”. Să avem totul pe telefon, să curgă informația, să aflăm totul în secunda în care s-a-ntâmplat și să nu ratăm un mail când suntem în cele 15 minute de pauză de masă. Da, era un concept interesant și atractiv la acea vreme. Era ceva nou. Ne umplea anumite goluri din viață și ne ținea ocupați.

Doar că, de-a lungul timpului, informația a devenit din ce în ce mai multă și viața ne-a fost invadată de foarte multe chestiuni inutile. Chestiuni care nu ne fac mai deștepți, chestiuni care nu ne ajută să fim mai productivi, chestiuni care ne supun la o munca de triere asiduă zilnic.

Uite ce-ți propun:

  • Dezactivează-ți notificările pentru Facebook și Facebook Messenger de pe telefon. Prietenii apropiați au numărul vostru de telefon și vă pot contacta pe whatsapp, telefon sau SMS. Când ești la computer și ai facebook-ul deschis înseamnă că ai timp să citești ce mai fac prietenii tăi și să le și răspunzi la mesaje. Le poți acorda chiar mai mult timp și le arăți că îi respecți. Și dacă vrei să vezi câte like-uri ai mai primit la ultima poză, poți întra și mai târziu, tot acolo sunt, nu fug nicaieri. Nu trebuie să primești notificare la fiecare Like în parte.
  • Nu mai folosi Facebook ca instrument de relaxare. Nu există așa ceva. Facebook nu este relaxant. Adună într-o singură interfață știri triste și vesele, minciuni despre vieți minunate și tot felul de fantasmagorii despre lucruri care nu există și probleme închipuite. Newsfeed-ul te poate trece în câteva secunde de la veselie la tristețe, de la relaxare la ură și de la indiferență la nervi. Nu cred că e bine pentru creierul nostru. Sunt sigur că un psiholog ar putea să ne spună mai multe despre treaba asta.
  • Folosește un agregator de știri gen Flipboard unde poți să-ți setezi domeniile de interes și informația este filtrată automat. Eu am selectat gadget-uri, drone, automobile electrice, video, Subaru, comedii și știri importante despre România.
  • Abonează-te la notificări pe mail la site-urile favorite sau, dacă mai folosești RSS feed și știi ce-i aia, folosește un client de RSS și fă-ți propriul agregator de informații de interes pentru tine. Eu folosec Feedly pentru RSS și Pocket pentru a-mi salva o listă de link-uri de citit pentru mai târziu și pe care o pot accesa pe orice device (apropos, lista este publică în sidebar-ul acestui blog)
  • Dezinstalează-ți toate jocurile absolut inutile care-ți oferă doar bucuria de a trece la un alt nivel folosind tot felul de chestiuni ajutătoare. Eu mi-am dezinstalat Candy Crush, Two Dots și Juice Cubes. Da, jucam aceste jocuri inutile și mă ambiționam să trec de un nivel, dădeam data telefonului peste cap ca să primesc inimioarele înapoi și pierdeam timpul într-un mare stil. Sunt niște jocuri care generează dependență și care nu-ți aduc nimic în plus. Nu te fac mai deștept, nu te relaxează și nici nu-ți mută gândurile în altă parte. Doar te legumifică și atât.

Dacă te plictisești scufundă-te într-o altă lume:

  • Citește o carte care-ți stârnește imaginația
  • Ascultă un audiobook (articol scris în 2011 aici) care te ține alert când faci lucruri plictisitoare (cumpărături, conduci în traficul infernal o ora-două pe zi, te dai pe bandă sau tragi de fiare). Folosesc cu succes abonamentul la audible.com. Ascult cărți în engleză și devorez adevărate „seriale”. Am deja autori pe care îi urmăresc să văd când mai scot încă un episod din serie. „Citesc” 3-4 cărți pe lună (o carte audio are undeva între 10 și 12 ore ) și n-aveți idee cât de mult mi s-a îmbogățit vocabularul în limba engleză și cât de ușor îmi vine să-i înțeleg pe străini. Acum mă simt mult mai în largul meu în preajma unui străin care, desigur, vorbește în engleză.
  • Uită-te la un film care-ți stârnește zâmbete sau lacrimi
  • Instalează-ți jocuri inteligente care te fac să gândești.
  • Antrenează-ți creierul cu ceva util și eviți astfel să te transformi într-o robo-legumă.
  • Joacă-te un joc care-ți ridică nivelul de adrenalină. De exemplu simulatoare care sunt din ce în ce mai bune în ziua de azi. Poți face lucruri pe care nu le poți face în realitate pentru că nu-ți permiți sau implică un grad ridicat de risc.
  • Vizitați-vă prietenii și veți redescoperi o lume mișto și niște povești de vis. Faceți lucruri împreună cu ei. Priviți lumea din jur și redescoperiți toate lucrurile pe care le-ați ignorat de-a lungul anilor petrecuți cu privirea într-un ecran.

 

Dacă vom continua cu nebunia asta vom ajunge așa cu toții. Niște legume care-și alimentează creierul cu junk exlusiv prin ecranul telefonul. Treaba asta este ca mâncarea de fast food. E gustoasă, salivăm după ea, dar dacă o consumăm constant ne îmbolnăvește. Așa e și cu junk-ul de care ne lovim zilnic pe Facebook.

shutterstock_344696303.jpg

Poza de pe Shutterstock de aici.



Ce mai cauta lumea pe google (lista generata automat):
  • facebook deconecteaza-te
  • nu ma pot deconecta de pe facebook