Trebuia să fac o centralizare. Până și Panasonic vrea să revină pe piața telefoanelor mobile cu o cameră foto cu senzor de 1 inch. Asta înseamnă că va avea un senzor cu diagonala de 16 mm adică cu 5 mm mai mare decât diagonala senzorului de la Nokia Lumia 1020. Am făcut o selecție cu […]

1. Încă un device de încărcat zilnic. 2. Încă un device care consumă și mai repede bateria telefonului mobil. 3. Când stai la birou, ai notificări pe computer, telefon și ceas. Este enervant și vă zic din proprie experiență. Ajungi să dezactivezi notificările pe ceas în maxim o săptămână. Când stai acasă dezactivezi notificările pentru […]

Am avut așa ceva acum câțiva ani când lucram în corporație. Era prima versiune. Era versiunea care nu făcea nimic util. Era versiunea în care cățelușul „se ocupa” exclusiv de laptop. Acum avem versiunea 2.0. Versiunea în care cățelușul „se ocupă” de telefonul vostru încărcându-l în același timp. Știu că nu sunt destul de coerent […]

Am renunțat pentru că aveam nevoie de o cameră foto portabilă cu instagram incorporat. După 7 ani de Apple m-am întors la Microsoft. De ce? Pentru camera foto, v-am zis! 🙂 Am fost impresionat acum ceva vreme de Nokia 808 și cei 41 MP. Din păcate, sistemul de operare era ușor înapoiat. Se mișca greu […]

Mișto ideea. Practic îți poți personaliza carcasa telefonului în fiecare zi folosind reviste sau picturi mai scumpe de prin casă. 🙂 Jucăria e un simplu perforator care decupează fix pe dimensiunea telefonului. Rezultatul se poate include în carcasa de protecție atașată. De aici.

Am făcut un clip pe tema asta în mașină: Ei susțin că e rezistent la temperatură, nu se lipește materialul de obiecte și daca se umple de praf se curăță cu o cârpă umedă și-și revine. O să vedem. Mie mi se pare o soluție destul de practică. Mă enervează îngrozitor suporturile alea cu ventuză […]

Da! Există o aplicație pentru asta! 🙂 Principiul e simplu. Îi spui dacă e lumină sau noapte, dacă fulgerele sunt puternice sau mai slabe și dacă ai și peisaj sau nu. După care aplicația face poze cu o frecvență de 20 pe secundă și dacă detectează fulgerul într-un cadru salvează automat. Pozele ies cam așa […]

Pentru că m-am plimbat câteva zile prin zona China, Hong Kong și Taiwan, mi-am format o părere despre ce urmează să ne invadeze viețile și magazinele în perioada imediat următoare. Se știe că deja lumea noastră este plină de acele ecrane mai mici sau mai mari cu diverse sisteme de operare mai mult sau mai […]

Produs din oferta E-Day.ro

Încărcător 5 x USB PortaPow

Încărcător 5 x USB PortaPow

Prețul inițial a fost: 89,00 lei.Prețul curent este: 49,00 lei. Detalii

Ultimele Articole