Acum ceva vreme, când am anunțat că renunț la iPhone, am primit foarte multe sfaturi și propuneri referitor la ce telefon să-mi cumpăr. Mă refer la postul de mai jos de pe Facebook.

Între timp m-am oprit la o variantă cu o cameră foto foarte mișto, dar mi-am dat seama că pentru fiecare brand/model propus am ceva de reproșat și care mă face să nu mi-l doresc. Sunt doar niște păreri subiective care mi s-au întipărit în minte de-a lungul timpului. 🙂

Sunt listate în ordinea apariției în comentarii:

LG G3 – ceva design metalic și cu ceva cameră foto cu laser. Nu-mi plac laserele, am văzut eu in Star Wars că sunt periculoase. 🙂

Nexus 5 – o încercare nereușită a unui producător de sistem de operare de a atinge performanțele Apple. În primul rând e foarte urât. 🙂

HTC One – n-am mai lucrat cu HTC de pe vremea când se numeau qTek. Am avut ceva telefoane cu Windows Mobile produse de ei dar, în mintea mea, au fost dărâmați la acea vreme de iPhone. După care au început să scoată zeci de modele de nimeni nu le mai ținea pasul. Am văzut un HTC One la un moment dat la nwradu și mi-a plăcut cum se mișca și chiar și design-ul. Dar nu am reușit să-mi depășesc propria părere despre HTC în general. 🙂

Samsung Galaxy Note III – am zis telefon! Nu am zis tabletă care poate fi folosită ca telefon și să râdă lumea pe stradă de mine când vorbesc la telefon și când fac poze. Nu, paleta de ping pong rămâne paleta de ping pong și telefonul rămâne telefon. Să nu amestecăm lucrurile importante în viață! 🙂

Allview – din păcate, părerea mea despre produsele românești a fost și râmăne una proastă. Acum mulți ani când eboda scotea pe piață primele sisteme românești, am fost profund dezamăgit de calitatea acestora. Părere întărită și în zilele noastre după ce mi-am cumpărat nu știu ce emițător FM pentru mașină și care era extrem de împotriva utilizatorului și pe care l-am aruncat. Nu am încredere în așa zisele produse românești. Nu am încredere în Smailo și alte tablete ieftine de pe piață. Am auzit atâtea povești nasoale cu tablete Prestigio de aș fi putut scrie o carte. În general sunt chinezării cumpărate în regim OEM, branduite local și lansate pe piață sub sigla „se mișcă rezonabil pentru cât costă”. Problema este că se mișcă rezonabil o perioadă scurtă de timp. Nu știu cum sunt Allview, nu am testat niciodată și nu am o părerea formată. Și nu, faptul că sunt cumpărate în regim OEM și vândute cu o etichetă în plus lipită în România nu înseamnă că încurajăm proodusele românești și că susținem economia românească. Este doar o revânzare cu o etichetă nouă și cu ceva investiție în branding și publicitate. Mă scuzați, m-am aprins. 🙂

Xiaomi mi3 – mi-am cumpărat când am fost în China la recomandarea cititorilor. Nu merită. E un telefon cu un hardware foarte bun, cu o cameră foto foarte proastă, care nu merge pe orice 3G (adică nu merge în România), care are un store propriu chinezesc cu aplicații furate din Google Play și nu are Google Play. 🙂 Și da, există o groază de site-uri de unde îți poți descărca ROM-uri personalizate dar nu e un telefon pentru un end user obișnuit. E un telefon pentru geeks. Nu vă spun prin ce am trecut ca să îl cumpăr. Eu vorbeam engleză și vânzătorii din mall doar chineză. O să dedic un post special pe această temă. 🙂 Acum îl am și îl țin în sertar. În România merge doar pe 2G și se aude cu niște zgomote foarte urâte. Practic, poate fi utilizat ca o tabletă cu wifi. Cel mai probabil, o să-l dau ca premiu sub formă de tabletă la o tombolă pe grupul de pe Facebook.

Sony Xperia Z1/Z2 – N-am mai folosit de pe vremea lu’ T68I, care a fost primul telefon cu display color. Acolo relația noastră s-a oprit o dată cu apariția telefoanelor de la qTek cu Windows Mobile.

Lenovo k910 – Au niște laptop-uri foarte urâte. Nu am reușit să trec de acest aspect. 🙂

Moto x / Motorola Droid / Razr M – N-au mai scos un telefon mișto de pe vremea lu’ Motorola StarTAC. 🙂

Nokia 1208 – am râs 🙂

HTC M8 Windows phone – e cu Windows. Trebuie sa aibă ceva absolut special ca să-mi iau cu Windows. Și e HTC. Vezi HTC One de mai sus. 🙂

Karbonn Titanium X – sună a structură de oțel pentru treburi grele. Nu am auzit niciodată de acest brand/telefon. 🙂

Samsung S5 – am renunțat să mai cred în Samsung. Au un hardware foarte bun, dar au obsesia aia de a face ecranul telefonului cât mai mare și să-l ducă la limită până în margine. Trebuie să te comporți cu el ca un bibelou de porțelan. Trebuie să-ți ții degetele în spatele telefonului și nu cumva să treci de margine că sigur o să țipe, o să ștergi un mail din greșeală sau o să dai un „back” când îți e lumea mai dragă. Touch-ul este mult prea sensibil pe margini. În plus, strategia lor de a adăuga o groază de funcții inutile, denotă un pic de disperare. Funcțiile alea le folosești circa două zile după care le dezactivezi pentru că sunt sau prea enervante sau îți consumă bateria inutil. 🙂

Vertu Constellation – niște Nokia cu sistem de operare de acum 10 ani și placate cu aur. Nope, nu sunt interesat. 🙂

Nokia XL – sună a un Nokia gigant. 🙂

Nokia 6310i – dude, grow up! 🙂

Nu m-am legat aproape deloc de sistemele de operare. Consider că în acest moment, cele trei sisteme importante de operare de pe piață au un grad de maturitate perfect. Sunt stabile, sunt dinamice și sunt user friendly. Fiecare are propria chichiță: android-ul e pentru orice telefon ceea ce înseamnă că un producător de aplicații înnebunește, iOS e închis și părerea mea este că după ce Steve Jobs „s-a retras” au început să-l strice și Windows Phone nu are aplicații, în special un Facebook decent și Candy Crush. 🙂

Deocamdată am trecut pe Nokia Lumia 1020 datorită camerei și a aplicațiilor dezvoltate de Nokia și Microsoft pentru fotografie. Foarte mișto pentru compoziții și social media.

În concluzie, știu că cel mai bun telefon este cel pe care vi l-ați cumpărat. Părerile de mai sus sunt doar niște obsesii mai vechi care pe mine personal mă opresc sau îmi îngreunează procesul de decizie. 🙂

Shutterstock 122976307

Poză de pe Shutterstock de aici.



Ce mai cauta lumea pe google (lista generata automat):
  • păreri nokia 6310i