Nu a durat foarte multa dar când a terminat a trecult val-vârtej pe lângă mine, a zis cu o voce gâtuită „o zi bună”, s-a repezi în mașină și a încuiat ușile înainte ca spatele ei să atingă spătarul.
M-am amuzat un pic de situația mea în care imaginea de infractor acoperă în realitate al meu suflet de poet și mi-am văzut de coletul meu minunat.
După care, la rece, am analizat un pic situația. Easyboxul respectiv este pe un culoar cu o singură ieșire. Camere de luat vederi sunt doar în dreptul easybox-ului. La ieșire eram eu și așteptam aparent cuminte.
Și tot la rece m-am gândit că de fapt cine știe ce experiențe a avut ea de-a lungul vieții și că de fapt ea se afla ca într-o cușcă, cu un bărăbat oarecare poziționat la singura ieșire și că de fapt ea mă invita să-mi ridic coletul înaintea ei ca să fiu în dreptul camerelor în caz că am ceva intenții dubioase, nu neapărat pentru că ea avea multe operațiuni de făcut.
Și cel mai probabil, refuzul meu politcos de a mă băga în față a aprins în capul ei toate beculețele și toate semnalele audio de alarmă.
E o chestiune de perspectivă pe care rareori o vizualizăm. Uneori teroarea celorlalți nu este legată de noi ci de mizeriile suferite de-a lungul vieții.
