Dincolo de ce se vede la TV, dincolo de râul învolburat de gânduri negative ce se scurge pe canalul Facebook-ului, dincolo de imaginea, în mare parte, mizerabilă de pe străzi, sunt oameni care fac lucruri mișto în România. Sunt oameni care se duc fericiți la muncă și pleacă de acolo satisfăcuți de faptul că au realizat ceva în ziua aia. Poate nu ei direct, poate nu au scos ei pe piață produsul final, dar au contribuit cu munca lor la ceva ce societatea va absorbi.

Recunosc sincer că, având contact direct cu lumea asta a online-ului și fiind invadat de știri negative că alea prind la public, starea mea generală din ultima vreme este ușor cuprinsă de deprimare. Deprimare alimentată cu drag și spor de liderii noștri aleși (o parte chiar prin votul meu), de gândurile unor oameni care-și acoperă frica de virus prin violență verbală, deprimare alimentată în general de imaginea României așa cum este ea prezentată în public și pe străzi.

Dar, săptămâna trecută, acel roadtrip inițiatic (#MadeInRomania) cumva mi-a deschis noi perspective. Am realizat că mare parte din România nu apare la televizor, nu se scurge în noutăți pe Facebook și nici nu iese să urle-n stradă agitând legume exotice în fața camerei. Adevărata Românie este una mișto și e plină de oameni care realizează lucruri și se bucură de asta. Am avut un moment din ăla de trezire ca după un duș rece. Treceam de poarta fabricilor și mă trezeam într-o lume care funcționa, o lume cu oameni care aveau grijă unii de alții, cu oameni cărora le pasă de ceea ce fac, cu oameni care trăiesc 8 ore pe zi într-un microclimat bine pus la punct total diferit față de ce vedem noi pe renumite canale ce ne alimentează mințile zilnic. Da, mi s-a ridicat un văl de pe ochi și lumea asta senzațională alături de imaginile din această excursie m-au lovit direct în retină și refuză să plece de acolo. Sper să nu se șteargă prea curând.

Meșter a avut o idee excelentă cu aceste tip de roadtrip. Sper să mai facă și sper să prindă tracțiune în online și să spargă zidurile alea de știri nebunești ce domină acum prin succesul lor acest fenomen social virtual ce ne unește spiritele avide de informații.

România e mișto și sper să putem implica și alte companii care să ne dovedească că în România producem lucruri folosind capul și îndemânarea noastră a oamenilor care încă mai locuim între granițele acestei țări.

Eu personal recunosc că mai vreau!