bulldog_head_side_lookCine a spus că mersul la cumpărături este plictisitor?

Kauffland Năvodari. Intru și mă dotez cu ultima versiune de cărucior contra unei monezi de 50 de bani găsită într-un colț de torpedou și fac o mare greșeală. Îmi umplu căruciorul cu cele 4 baxuri de apă pe care ar fi trebuit să le iau la sfârșit. Știți voi, sunt grele deci căruciorul are inerție mare și e greu de controlat. Îmi zic totuși că nu stau mult și nu mai am mare lucru de rezolvat.

Surpriza vine un minut mai târziu. Vine cu viteză de pe un culoar lateral și iese în drumul principal fără niciun fel de asigurare sau de instinct de conservare. Îmi încordez brațele, trag de căruț, îmi înfig picioarele în pardoseală cu un scârțâit interminabil și mă pregătesc resemnat de impact. Din fericire reușesc să opresc milimetric sub privirile pline de ură ale doamnei brunete vopsită blond din ăla spălăcit că nu mai știu cum îi spune.

Mă relaxez și continui traseul. Pe dreapta o super mega fără de precedent ofertă la un preț incredibil de mic pentru o cafea absolut necunoscută scoasă la lumina zilei de un băiat de la rafturi cu ajutorul multor săgeți galbene. Ridic privirea și observ în ultima secundă că reclama funcționează perfect. Target-ul nu eram eu, era doamna de mai devreme. Dar de data asta am fost pregătit. Centrul meu de greutate era deja lăsat pe spate și am executat o manevră demnă de Ken Block și subarul lui și alunec cumva în derivă pe un culoar lateral evitând la milimetru niște pet-uri de bere ieșite rebel dintre rafturi.

Și fug. Ocolesc cât pot. Caut cele mai lungi trasee pentru a nu mă mai întâlni cu doamna. Ei bine… n-am scăpat. O întâlnesc iar. Avea căruțul pus de-a latul pe tot culoarul. Opresc și mă uit în ochii ei și îi transmit non-verbal tot ce cred eu despre familia ei și o rog să mute căruțul… de data asta verbal. Ea alege să mă ignore și se întoarce în continuare la super mega incredibilele oferte. Plin de ură și cu aburul ieșind din urechi trec prin căruțul ei și dispar. În spate se aude un urlet „domle nu vezi că ai un căruț în drum? ești chior? Așa te-a învățat mă-ta…”. Nu i-am mai zis nimic. Mi-am continuat cumpărăturile departe de zona de conflict.

La ieșire o văd iar. Era lângă ușă. Era cu soțul ei. Un domn înalt, gras modelul masiv, în șlapi, cu lanț gros de aur la gât, cu tricoul suflecat spre răcorirea burții revărsate și cu freză din aia cu părul foarte scurt și un bretonaș cârlionțat pe frunte. Mă gândesc ce naiba să fac. Cred că domnul mă așteaptă pe mine. Cred că vrea să-mi explice el cum să mă port cu femeile. Îmi zic că știu eu ce să fac. Doar în clasa a cincea l-am aruncat peste gard pe bătăușul școlii. Deci experiență am. Și mă duc în forță și dau să ies. Drumul era blocat de căruțul blestemat aruncat la întâmplare fix pe diagonală. Mă pregătesc pentru scandal. Și-l văd că se aruncă și se repede. Și pune mâna pe căruț în timp ce se uita fix în ochii mei și privirea încruntată se transformă într-un zâmbet larg și-mi spune „dar vă rog poftiți… îmi cer scuze… stați să vă fac loc” 🙂