Într-un capăt de țară, între niște dealuri, un sat răsărit din copilăria mea. Un drum construit din dale de beton și o mașină 4×4 care înainta parcă cu teamă spre centrul satului pustiu. Liniștea era deranjată de motorul diesel care huruia încet. Eu la volan. Căutam un magazin. Opresc lângă o clădire desprinsă parcă dintr-o fabrică și plasată în mijlocul caselor vechi. Pe geamurile murdare se disting două informații: „Magazin universal” și „Bodega”. Mă opresc, cobor și arunc o privire către partea din dreapta. În vitrină disting niște fantome care se uitau la mine cu o privire pierdută. Câțiva săteni serveau un pic de alcool în niște pahare mici. Mă îndrept către porțiunea cu magazinul. O doamnă tocmai încuia ușa.
-Săru’mâna!
-Bună ziua. Ah, bine, haideți repede că trebuie să plec să-mi iau un sac de cartofi.
Cer două kent și-mi întide două țigări. O lămuresc că am bani de două pachete și rezolvăm problema. O întreb de o farmacie prin zonă. Îmi zice că cea mai apropiată este la Mediaș și dau să plec după ce o salut politicos. În ultima secundă mă gândesc să-mi înving timiditatea și să-ntreb: „aveți cumva tampoane?”. Ea îmi răspunde cu entuziasm debordant: „da, avem! Always ultra! Câte doriți?” în timp ce le scotea dintr-un loc secret de undeva de sub tejgehaua de lângă fereastră. Îi spun că două și în momentul ăla se produce un declick. Să vezi că înțelege că două bucăți și nu două pachete… Și în timp ce mâna mea se ridica și gura mea se deschidea, vânzătoarea ia pachetul, îi rupe ambalajul, împrăștie tampoanele pe sticla zgâriată și-mi întinde două bucăți. Când „nu”-ul meu s-a făcut auzit în încăpere era prea târziu.
M-am întors la hotel cu un pachet desfăcut de tampoane, acesta fiind singurul din mgazin. Partea cea mai grea a fost să explic mai departe că nu e vina mea că pachetul ăla e desfăcut și că ce e acolo e toată rezerva din sat. 🙂
Aia cu privirile pierdute, mai mult ca sigur ca aveau linie de credit acolo, la caiet, ori plateau in moduri mai neconventionale.
Pe un santier de prin creierii muntilor, am avut o echipa de meseriasi tare setosi de felul lor. L-au convins repede pe proprietarul unei bodegi sa le dea pe datorie, au tot amanat plata, pana cand au tulit-o de acolo cu totul. Mosul a venit pe urma grabit la mine cu acel caiet de plati neonorate, fericit tare ca m-a prins, pentru reglarea conturilor. Apoi cand am ajuns acasa, s-au intamplat niste lucruri firesti cu niste subordonati.
Cat despre vanzatoarea ninja, mi-am adus aminte de o tanti care isi sufla mucii prin intoarcere de la tejghea catre rafturile cu marfa, daca nu erai atent nici nu sesizai nimic, astupa o nara si trimitea proiectilul inspre podeaua din lemn, stergandu-se apoi discret de sold in timp ce iti lua banii.
Pari a avea ceva talent in ale istorisirilor. Este frumos scris textul, se vede efortul depus si cred ca a meritat. Mai astept si altele asemenea 🙂 .