Că tot vrea lumea să mă angajeze în acest sens. 🙂
Când m-am apucat eu de online speram să ajung mare pentru că scriu frumos. Am constatat că nu am avut parte de un boom și mi-a venit ideea cu trafictube. Ocazie cu care am descoperit că se pot face lucruri mișto cu o cameră medie și cu un soft de montaj. Cu timpul am ajuns să filmez în tot felul de campanii și lumea să fie fericită cu asta.
Ce mă frământă pe mine este că nu sunt la nivelul unei firme care face acest lucru la modul profesionist. Eu n-am decât niște camere care ar putea să genereze conținut maxim pentru youtube. Adică dacă mi-aș oferi serviciile unor clienți, mă întreb care ar fi așteptările. Să iasă filmele așa frumos ca alea filmate cu zeci de lumini de studio și cu camere de rezoluție înaltă? S-ar aștepta să vin acolo să fac pe profesionistul și secretosul în timp ce-mi întind echipamentele prin zonă?
Există oameni pe lumea asta care au făcut o facultate pentru asta și acoperă niște activități specifice. Eu le fac pe toate. Fac și pe cameramanul, fac și pe sunetistul, fac și pe omul care aranjează studioul și fac și montajul de la sfârșit. Toate astea le-am învățat testând, urmărind niște clipuri pe net și combinat cu multă imaginație. Adică mi se pare că nu sunt acolo încă.
Pe de altă parte și asta-i o nișă destul de puțin acoperită. Puțină lume face filme dedicate net-ului iar filmele alea mișto făcute de producători grei pe bani mulți sunt făcute cu echipamente dedicate TV-ului. Probabil că și de aceea lumea se ferește să facă montaje mișto pentru că toate costurile sunt la nivelul unui clip TV.
Eu sunt foarte mulțumit de trafictube și de nivelul la care a ajuns. Este un proiect cu care mă laud la potențialii clienți de proiecte online. Nu m-am gândit niciodată că-mi va aduce reputație în domeniul video pe net. 🙂
E drept că blogul meu este plin de filmulețe și generez în ultima vreme mai mult conținut video decât conținut scris. Dar când ma uit la filmele făcute de profesioniști cu lumini și camere de înaltă clasă și la montajul final, parcă nu-mi vine să mă îndrept în această direcție.
Voi ce ziceți? Ce așteptări credeți că ar avea un client ce dorește să facă niște filme dedicate net-ului? S-ar aștepta să obțină ceva la nivelul unei firme ce produce video de calitate la nivel profesionist?
Ideea de film de pe net (youtube, trilulilu, vimeo) pentru net (blog, site de prezentare, twitter, facebook) vine la un nivel de amator(cel putin in mintea mea). Faci un film rapid(chiar si needitat) si ii dai drumul pe net ca sa-l impartasesti cu prietenii, cunoscutii, cititorii. Eu asa vad situatia. Pentru net faci filme la ce rezolutie poti, incerci un montaj cu muzica pe fundal si extragi din filmare partile pe care nu le vrei si gata. Nu prea are sens editare excesiva si prelucrare profi.
Depinde de client si ce vrea sa faca cu acel film. Dar nu cred ca ar trebui sa fie cerinte prea mari, daca metoda de distribuire a filmului va fi internetul.
Razvan, tu odata ce te apuci de ceva, nu are cum sa iasa bine. Daca maine te apuci de…construit case din lemn, in 2 ani vei fi in top. E o calitate pe care nu multi o au.
Cat despre video, da, dar fa ceva ce nu a facut nimeni pana acum. Da-mi un telefon si poate ne combinam ideile.
@Dragos Exact. Ideea este ca multa lume a fost incantata de cum imi ies mie filmele chiar la nivelul asta de montaj si am primit niste oferte in acest sens. Si acum nu stiu ce sa fac. Sa-mi indrept eforturile in aceasta directie? Ar putea avea succes o astfel de specializare?
De apucat ai putea (daca vrei). Dar ideea ar fi sa intrebi exact ce doreste clientul de la tine. Doar el iti poate spune ce nivel cere si tu ii poti raspunde daca vrei/poti sa ii oferi acel nivel. Cred ca ar fi loc pe piata de specializarea asta. Cel putin pentru o vreme ai detine monopolul.
Cea mai mare audienta ar aduce un film porno, dar nu e cazul aici.
Pe locul doi cred ca ar fi cele cu scene violente, dar tu esti un om pasnic.
Pe locul trei ar fi acele filme cu glume pentru IQ slabut, sper sa nu supar pe nimeni daca ii incadrez aici pe cei cu Creative M (bine, unele sunt bunicele).
Din punctul meu de vedere, o audienta mare ar ti-ar aduce acele filme care ar combina ceva tehnic cu ceva din viata de zi cu zi. Gen „how it’s made” combinat cu „The Survivor” la care sa adaugi putine „Surprize-Surprize”…Nu am avut alta inspiratie, ideea este sa faci ce nu a facut nimeni…
revin la primul mesaj: „Razvan, tu odata ce te apuci de ceva, nu are cum sa iasa bine.” :):):). Am vrut sa spun „…nu are cum sa nu iasa bine”. Ai inteles tu…
Vezi poate merita sa incerci ! 😉
daca vrei sa te apuci serios cumpara si asta: http://www.facebook.com/photo.php?fbid=149194223746&set=a.148456613746.141845.109286268746&type=1&theater
😀