Te-ai delectat cu un pahar Aperol Spritz și a doua zi ți-ai dat seama că ai consumat doar un sfert din sticla de Prosecco și acum trebuie să arunci restul că s-a răsuflat? Am avut această dilemă aseară și am căutat o soluție. Am găsit dopuri pentru șampanie. Pentru conservarea șampaniei. Și am comandat, desigur.

Am găsit în două variante. O variantă mai elegantă (și mai scumpă, desigur) care e formată dintr-un dop și două urechiușe cromate care se prind de zona unde este de obicei înfiletată sârma pe gâtul sticlei. Capacul are un arc pentru a crea presiune pe marginea sticlei.

Și varianta a doua care e mai ieftină și mai colorată dar care are înglobată și o mini pompă cu ajutorul căreia poți să bagi aer înauntru după ce ai închis sticla. Să creezi un pic de presiune ca să nu se ducă bulele alea minunate din spumant/șampanie.

Le-am primit astăzi și sunt foarte bine făcute ambele variante. Am montat pe sticla de aseară varianta cu pompă că mi-a plăcut mie mai mult. 🙂

Acum nu mai ai nici un motiv să bei mai mult. „Hai să terminăm sticla că până mâine se răsuflă” nu mai ține! 🙂