Da, m-am cam săturat să-și piardă timpul uitându-se la niște vloggeri cum se joacă ei alte jocuri.
Da, îmi vine foarte greu să le explic copiilor că multe dintre aplicațiile/jocurile pe care vor să și le instaleze sunt niște mizerii și în mare parte niște scam-uri.
Da, există o groază de șmecheri care atrag copii cu niște poze prelucrate frumos, care promit că le oferă o experiență de neuitat și care într-un final nu fac nimic.
Da, îi urăsc sincer pe producătorii care oferă jocuri în care trebuie să-ți cumperi bani virtuali cu bani reali ca să-i pui o nouă șapcă personajului. Prefer să cumpăr un joc cu totul de la început sau să-mi ofere o versiune free și dacă vreau versiunea full să o plătesc în cazul în care văd că să joacă copiii mei.
Da, tableta este bună dar dacă nu ești atent devine nocivă. De exemplu, Minecraft-ul mi se pare invenția secolului pentru dezvoltarea imaginației copiilor. Este noul lego al acestei generații. Dar în rest… cam nimic. Doar promovarea de like-uri, share-uri și generare de invidie în diverse jocuri/rețele de socializare. Nimic util. Absolut nimic care să dezvolte ceva în capul unui copil.
Există o alternativă
Da, copiii au nevoie de o activitate în momentul în care nu au ce face și noi, părinții, nu suntem disponibili. Da, au nevoie de ceva plăcut și educativ. Au nevoie de un prieten care să le povestească vrute și nevrute. Să le răspundă la întrebări și să le ofere un conținut gândit pentru ei și, mai ales, verificat cu atenție. Acest prieten virtual a fost inventat și poartă numele de Woogie. Este un extraterestru mic și inteligent, care vorbește limba engleză, răspunde la întrebările lui și interacționează cu el. Este genial. L-am văzut funcționând în câteva filmulețe. Copiii mei se joacă acum cu Siri și se amuză. Ar putea să se joace cu Woogie care este creat pentru copii. Face mult mai mult decât să răspundă la întrebări. Mai multe detalii găsiți aici.
Woogie există acum sub formă de câteva prototipuri. Woogie se poate precomanda în schimb. Woogie a pornit ieri într-o campanie pe Indiegogo. Woogie costă 99 USD + 10 USD transportul. Woogie nu e scump. Woogie va fi prietenul simpatic virtual al copiilor voștri. Va înlocui mare parte din timpul alocat de copiii noștri pentru tabletă. Va înlocui timpul pierdut pe youtube cu timp în care învață ceva jucându-se. Woogie este produs de o echipă de români. Woogie este un extraterestru. 🙂
Mai jos campania de strângere de fonduri de unde vă puteți comanda Woogie din primul lot de producție. Aveți și descrierea pe larg și filmulețe.
Subscriu si sustin, baiatul meu a fost in echipa de „beta-testeri” ai lui Woogie si vrem sa-l comandam, suntem nerabdatori sa aterizeze.
Au si canal pe YouTube – https://www.youtube.com/channel/UCfMf9xPlkaK_l1Dukx4xIDA – cu alte cateva filmulete.
Hey Niros, Woogie’s here 🙂
Multumim mult, eu si echipa mea de extraterestri 😛
Procesul de testare a fost o treaba foarte buna pt mine, chiar m/ne-a ajutat mult sa intelegem ce facem gresit si cum ar trebui sa ne pregatim pt aterizarea pe Pamint 🙂
Te asteptam cu drag!!
Interesant! Si arata bine, nici maimutoi nici prea robotizat! Vreau si eu unul! Or avea si pe roz?
Multumim, Liviu!!
Nu-s maimutoi pt ca costumu-mi spatial a fost proiectat cu mare grija si atentie.
Cat despre varianta roz, nu stiu exact despre ce vorbesti, ar trebui sa intreb un copil-prieten ce este „roz” 🙂
Dar, pe parcursul procesului de productie (aka aterizare), vom vedea daca putem araja si ceva roz, evident si in functie de parerea copiilor-prieteni.
Pana atunci insa te astept cu drag pe pagina de campanie sau pe email cu intrebari sau ganduri diverse.
Eu, Woogie, ma bucur nespus ca exista asa interes si ganduri bune cu privire la aterizarea mea… Multumesc mult Razvan pentru articol, sunt super emotionat 😉
Va astept pe toti cu drag,
Woogie
excelent. genial.felicitari creatorilor, multumesc razvan pentru informatie.