Am comandat în decembrie de pe Amazon UK și a ajuns a doua zi. Genial dulăpiorul. Scumpuț dar foarte bine făcut.

IMG_0067

Astăzi când am încercat să mai comand două bucăți, m-au întâmpinat cu un mesaj drăguț care-mi zicea că nu livrează în România și să mă duc să mă plimb într-un parc. Fix același produs de la același vânzător (marketplace).

Am găsit câteva minute mai târziu un alt vânzător care livra în România doar că era cu 10 GBP mai scump. Comanda mi-a fost anulată cu mesajul scurt: nu livrăm în România (după ce am plasat comanda fără probleme). Au șters și produsul de pe Amazon ca nu cumva să le dau seller feedback negativ.

Am încercat și pe Amazon DE și am pățit cam același lucru. Ba ăștia mi-au tras și banii de pe card după care mi-au dat frumos un mesaj în care mă rugau să anulez comanda pentru că ei nu pot să livreze în România.

Anyway. Problema este că m-am îndrăgostit lulea de produsele de la Really Useful și nu găsesc nicaieri în lumea asta pe cineva care să livreze în România. Sunt foarte mișto, solide și foarte bine construite cu mare atenție la detalii.

Am căutat în România (online) pe o groază de site-uri și n-am găsit nimic satisfăcător. Îmi trebuie ceva pe role pentru că le tot mut pe aici când filmez câte ceva și îmi trebuie sertare semitransparente ca să văd cu aproximație ce este înăuntru ca să nu stau să deschid fiecare sertar în parte.

Am găsit tot felul de ucenici de coafor (am aflat și eu astăzi că așa se cheamă 🙂 ) care, în majoritatea cazurilor, sunt de culoare neagră și sertarele au spațiu între ele (deci praf). Groaznic arată:

ucenici

Am găsit ceva asemănător la IKEA dar nu mi se par că ar fi semitransparente. Sunt din seria KUPOL și sunt niște sisteme modulare cu niște cutii din care iese un sertar. Mă duc mâine să le văd dar nu am așteptări prea mari.

kupol

Alte idei care să acopere cerințele mele: role și plastic semitransparent?