Din când în când, se trezește câte un prieten să facă mișto de mine că ascult audiobook-uri: “ha ha ha ai ajuns să-ți citească cineva!”.
Eu, drăguț cum mă știți, îl/o întreb câte cărți citește el/ea pe lună și îi povestesc că eu ascult minim trei cărți audio și citesc cel puțin una pe kindle pe lună (da, știu, nu miroase a hârtie). Ascult audio books de câte ori fac ceva de rutină : sunt la volan, sub duș, mă delectez cu cumpărăturile săptămânale, gătesc ceva absolut nesănătos etc.
Da, am fix la fel de puțin timp ca și ei pentru citit și tot la fel o viață plină de activități mai mult sau mai puțin boring pe care le umplu de substanță cu o carte audio.
Cărțile le cumpăr de pe audible și deși nu sunt un as al limbii engleze, în sensul că o conversație mă poate da peste cap, am ajuns la un asemenea nivel că rareori dau peste un cuvânt pe care să nu-l știu. Fac asta de prin 2008 și cred că treaba asta cu audiobook-uri este subiectul unuia dintre primele articole cu care am deschis acest blog.
Eu zic să încercați. Vocea aia se transformă într-o poveste care stârnește imaginația la același nivel cu cititul. La un moment dat nici nu mai auziți vocea, doar “vizualizați povestea”.
Ai publicat pe undeva o listă cu cărțile citite sau ascultate…sau ai un profil pe Goodreads?
Problema mea personala in legatura cu audiobookurile, e ca nu ma pot concentra la ele daca fac si altceva, asa ca am remarcat ca la sfarsitul cartii nu ramasesem cu mare lucru; d-aia, cu mare parere de rau nu le folosesc. Zic ‘cu parere de rau’, pentru ca mi-ar place sa reusesc sa fac ce faci tu, gen sa umblu prin casa cu castile pe urechi si sa parcurg o carte.
Da’ m-am obisnuit de mic sa fiu foarte concentrat cand citesc ceva, in asa hal ca nici nu auzeam cand vorbea cineva cu mine – d’aia acu’ de cand am imbatranit citesc mai rar, ca nu reusesc sa mai intru in starea aia.