Unii aleg să trăiască în societatea în care s-au născut și să-i urmeze cursul, alții aleg să trăiască o peveste în care Kennedy jr vine să-i salveze.
Unii aleg povestea unui bărbos sau a altui bărbos pe care o urmează cu sfințenie.
Unii aleg povestea științei și se supun unor reguli, alții aleg miturile și poveștile străbune și puterea legendară usturoiului.
Toți cred că povestea aleasă de ei este cea mai bună poveste și este singurul mod de a trăi viața. Toți încearcă să-și vândă povestea încredințați 100% că alegerea lor este cea mai bună și alegerea celorlalți este greșită și societatea se va prăbuși.
Din păcate, ieri s-a dovedit că politicienii noștri au ales să rămână în povestea comunismului. Au ales linia de partid „să ne unim forțele ca să furăm liniștiți împreună”. „Ești cu noi sau ești împotriva noastră” este singura lor cale de negociere.
Este povestea fără sfârșit a anilor de comunism în care politica românească încă se scaldă, poveste susținută de o mare parte a populației. Să-ți schimbi povestea în care ai ales să trăiești este aproape imposibil. Convingerea că asta este calea de urmat, cale în cursul căreia te-ai născut, e greu de clintit.
Povestea în România rămâne aceeași poveste simplă. E un grup infracțional organizat, format în mare parte din oameni care nu au niciun fel de competență, care luptă și manipulează să ajungă la visterie, acea găleată cu bani unde se strânge taxa de protecție. Da, impozitele în România au rol de taxă de protecție. Plătești? Te lăsăm în pace! Atât. Banii rar ajung într-o investiție care să susțină starea de bine a societății.
Comunismul la noi este o poveste care speram că își va pierde din popularitate în timp. Pare că nu e cazul și este ceva transmis din generație în generație cu o rigurozitate demnă de o religie.
Adaugă comentariu