Dincolo de ce se vede la TV, dincolo de râul învolburat de gânduri negative ce se scurge pe canalul Facebook-ului, dincolo de imaginea, în mare parte, mizerabilă de pe străzi, sunt oameni care fac lucruri mișto în România. Sunt oameni care se duc fericiți la muncă și pleacă de acolo satisfăcuți de faptul că au realizat ceva în ziua aia. Poate nu ei direct, poate nu au scos ei pe piață produsul final, dar au contribuit cu munca lor la ceva ce societatea va absorbi.
Recunosc sincer că, având contact direct cu lumea asta a online-ului și fiind invadat de știri negative că alea prind la public, starea mea generală din ultima vreme este ușor cuprinsă de deprimare. Deprimare alimentată cu drag și spor de liderii noștri aleși (o parte chiar prin votul meu), de gândurile unor oameni care-și acoperă frica de virus prin violență verbală, deprimare alimentată în general de imaginea României așa cum este ea prezentată în public și pe străzi.
Dar, săptămâna trecută, acel roadtrip inițiatic (#MadeInRomania) cumva mi-a deschis noi perspective. Am realizat că mare parte din România nu apare la televizor, nu se scurge în noutăți pe Facebook și nici nu iese să urle-n stradă agitând legume exotice în fața camerei. Adevărata Românie este una mișto și e plină de oameni care realizează lucruri și se bucură de asta. Am avut un moment din ăla de trezire ca după un duș rece. Treceam de poarta fabricilor și mă trezeam într-o lume care funcționa, o lume cu oameni care aveau grijă unii de alții, cu oameni cărora le pasă de ceea ce fac, cu oameni care trăiesc 8 ore pe zi într-un microclimat bine pus la punct total diferit față de ce vedem noi pe renumite canale ce ne alimentează mințile zilnic. Da, mi s-a ridicat un văl de pe ochi și lumea asta senzațională alături de imaginile din această excursie m-au lovit direct în retină și refuză să plece de acolo. Sper să nu se șteargă prea curând.
Meșter a avut o idee excelentă cu aceste tip de roadtrip. Sper să mai facă și sper să prindă tracțiune în online și să spargă zidurile alea de știri nebunești ce domină acum prin succesul lor acest fenomen social virtual ce ne unește spiritele avide de informații.
România e mișto și sper să putem implica și alte companii care să ne dovedească că în România producem lucruri folosind capul și îndemânarea noastră a oamenilor care încă mai locuim între granițele acestei țări.
Eu personal recunosc că mai vreau!
O fi mișto România de după porțile fabricilor dar, când ieși de acolo, te lovești, vrei nu vrei, de aceleași probleme pe care le avem de mulți ani. Nesimțire, indolență, frustrare, etc – toate venind din lipsa de educație și din înțelegerea greșită a libertății și democrației.
Și unii dintre români nu mai sunt dispuși să tot încerce să schimbe ceva în țara asta și să vadă cum trece viața pe lângă ei și vor pleca. Eu (cu un business la care lucrez din 2013) m-am hotărât că e de ajuns și anul viitor voi încerca să plec.
Salut,
Ai dreptate,asa e
Nu ai dreptate, nu e asa.
Asta e problema, dar e peste tot in lumea asta, in masura mai mare sau mai mica.
Mie mi-e dor de Romania. Am copilarit printre oameni extraordinari, inca ii vad ca pe niste modele absolute, iar cat am trait in Romania am fost inconjurata de oameni buni si destepti, rudele si prietenii mei. Si majoritatea colegilor si clientilor mei. Cat de norocoasa am fost. Poate eram intr-o bula, nu stiu, dar bula mea a fost mereu cu oameni unul si unul. Cei din afara bulei mele… nu stiu cum se explica, cred ca multi romani pur si simplu sufera de neincredere. Se propaga de colo-colo, de generatii intregi, nu scapam de ea. Comunismul a pus un umar la asta. Nu mai zic de politica – daca apuci sa prinzi putina incredere in cineva, acela ori este daramat de masina propagandistica, ori isi da singur cu stangu-n dreptul. Oricum, indiferent cine ce zice, mai ales de sus, gandirea e ca ceva sigur e in neregula, nu trebuie sa avem incredere. “Nu imi spun astia mie ce sa fac, da? Eu stiu mai bine.” Trebuie, in general, sa ne gasim noi alta cale, sa ocolim, sa ne descurcam cumva, sa ii “facem”, sa ciupim si noi un pic, sa carpim, sa impuscam o nota mai buna cu un cadou pentru profesor, sa depasim coloana de masini, sa ne strecuram. Doar ca, in felul asta, poporul ramane un supravietuitor de moment… si atat. Nu evolueaza, in ansamblu, chiar daca varfuri apar. Nu mai zic cate “varfuri” au plecat sau sunt pe cale sa… nu c-as fi eu creionul cel mai ascutit din penar:) dar eu nu ma pun, ca eu vreau inapoi acasa. Ma uit aici, la astia. Doua diferente majore am gasit pana acum fata de romani: belgienii, francezii, olandezii sunt mult mai obedienti fata de reguli si fac lucruri si pentru comunitatea lor (oricare ar fi ea, scoala, cartierul, satul etc.), nu doar pentru ei insisi. De fapt, au simt civic, si nu e doar o vorba gaunoasa. Vaccinarea e un exemplu. Ah, si inca ceva, apropos de scoli: in Romania, elitele stau cu elitele, in scolile-vedeta, iar restul, vai de ei. In Belgia, scolile din sistemele publice sunt relativ amestecate, nu sunt impartite in varfuri si ghetouri, ca de exemplu in Bucuresti. Clasele sunt re-amestecate la 2 ani, ca sa fie cat de cat toate la acelasi nivel, cu premianti si codasi distribuiti uniform peste tot. Per ansamblu, toti evolueaza omogen si impreuna, iar nivelul general se ridica. In Romania, doar varfurile evolueaza (si pleaca in strainatate la universitati… unde se dovedesc foarte buni, dar putini se mai intorc in tara…), iar restul, vai de ei. Nu stiu care e solutia, poate o mana de fier la timpul ei, cateva zeci de ani de niste Kovesi care sa faca ordine prin Romania. Citesc articolul tau si vad ca mai sunt oameni si mai sunt sanse.