Am zburat azi dimineață cu un DJI Phantom 2 Vision.

Din păcate n-am fost foarte impresionat. Camera cu care vine este ok dar are stabilizare doar pe o singură direcție și un delay incredibil de mare între momentul în care se înclină drona și momentul în care camera compensează prin schimbarea poziției.

Este și mult mai grea datorită bateriei foarte mari. Avantajul este că are autonomie de zbor de până la 25 de minute.

Are elice auto filetante. Adică se strâng singure când se învârte motorul. Sunt și mai mari. Senzația mea este ca din această cauză are și acele mișcări bruște care se pot vedea și în film în momentul în care compensează bătaia vântului.

Nu am testat sistemul de streaming. Și încă o chestiune, camera de pe Vision nu înregistrează sunet. Nu e nimic grav în asta. E doar o constatare.

Aveți mai jos un clip comparativ cu DJI Phantom (Zenmuse H3-2D + Gopro Hero 3 Black Edition) și DJI Phantom 2 Vision.

Au fost aplicate auto color și auto contrast pe ambele filmări.

În prima parte imaginile nu sunt stabilizate iar în a doua parte le-am stabilizat în Adobe Premiere.