Uneori sunt un băiat cu prea mult bun simț… Am reușit să evit accidentul dar m-am ales cu o anvelopă distrusă…
Acum caut și nu găsesc o anvelopă Michelin Primacy HP 245 40 R18 93Y. Pe eMAG găsec doar Primacy 3 și nu știu dacă diferă sau nu. Am fost la două vulcanizări care vând și anvelope la mine-n cartier și răspunsul a fost “nu e șefu’ aici să vă facă o ofertă”. Sper că nu sunt nevoit să le schimb pe toate că m-am scos. O anvelopă d-asta e undeva la 700 lei (sper eu).
Nesimțitul a plecat și nici nu am ce să-i fac. La poliție, dacă nu există impact sau zgârieturi între cele două mașini, nici nu te bagă în seamă.
Video
Nu știu de ce dar microfonul era dezactivat. Așa că am pus o muzică mai săltăreață ca să ne bucurăm de eveniment. 🙂
Mergi totusi si la politie cu filmarea.
Poate ramane fara permis.
Cred că ar trebui să încerci totuși la poliție cu filmarea.
Nu cred că au ce să-i facă în situația asta, dar măcar poate-l cheamă pe la secție un pic să-i explice cum stă treaba cu benoclatu’ în oglinzi.
Si daca nu dadea in bordura si era un Copil la margine? Atunci se aplica alta lege sau tot BB e vinovat? Ar trebui sa primeasca amenda, se vede clar cum trage cu volanul.
Ar trebui totuși să mergi la poliție, căci ăsta tot o comite la un moment dat…
Sunt la poliție. Politia consideră că am făcut accidentul de unul singur si-mi da amendă și puncte de penalizare. Aștept acum să-mi iau procesul verbal.
Wow… Marfa update-ul cu politia… Cred ca mai bine vorbesti cu un avocat, ar trebui sa faci contestatie si sa aduci proba video in inatanta asa ramai cu amenda, puncte si anvelopa iar circopitecul nu pateste nimic.
Am o avocata in casa. Am vorbit cu ea deja. Bine, tot vorbim de peste 10 ani. 🙂
Mai bine iei 2 bucati Pilot Sport 4, ca profilul a aparut anul asta, le pui pe spate si le schimbi pe urmatoarele 2 anul viitor, in ideea ca si la anul vei gasi mai mult ca sigur PS4. Uita-te bine pe anvelope sa vezi daca nu ai ZP (e RFT la Michelin), ca alea sunt ceva mai scumpe si daca ai senzori de presiune si nu ai roata de rezerva, musai sa pui tot ZP, ca sa nu ramai in drum in caz de pana (cu ZP-urile mai poti merge pe pana cam 50 km la viteza mica, in general, pana la primul service auto care te poate rezolva).
faza cu politia…. daca ai dus filmul trebuie sa consemneze ce e acolo, eventual in cheama pe individ sa vada filmul etc. Daca politistul nu ‘intelege’, recomand cu caldura apelarea la seful lui etc…Sigur se despagubeste pe rca-ul lui daca din actele facute de ‘organ’ reiese asta, iar actele TREBUIE sa spuna asta pt ce e evident. Succes, suntem in Romania
Imi pare rau de situatia ta. Totusi, franarea a fost destul de ciudata, cel putin pe filmare parca masina a tras dreapta la frana aceea puternica. Sau e doar senzatia din filmare. Oricum, la astfel de situatii e mai bine sa fii egoist si sa te gandesti la masina ta si la tine. Eu imi pun mereu in cap, daca undeva e bordura (sau se termina asfaltul si e o denivelare) nu o ating, doar daca o fac ca sa evit un copil sau om, doamne fereste. Am trecut prin cateva situatii asemanatoare cu a ta, si odata i am luat oglinda inainte preventiv, ca sa nu iau bordura. Distanta dintre table ramasese f mica, undeva la 1-2cm. Astfel, ne am putut intelege amandoi pentru o amiabila. Camera a ajutat mult, multumesc de sfatul primit de la tine in achizitionarea ei. Cat despre nesimtitul ala, merita luat la palme, cat tupeu are sa iti explice ce ai gresit tu, dupa ce el a comis o. Tine te de cazul asta, sigur o scoti la capat cu bine, ai dovezi si celalalt va plati, pentru ca el nu are dreptate. Succes si o zi buna!