Sau, mai bine zis, există diferențe majore care să ne convingă să facem acest pas?
M-am jucat în acest weekend la Brașov. Am filmat 4K, am filmat 1080p combinând cu noua stabilizare de la GoPro 5 și am încercat să filmez ceva în slow motion. Din păcate, pentru ultima parte, nu am reușit să găsesc ceva prin centru care să se miște suficient de rapid pentru a fi transformat în slow motion. 🙂
Specific faptul că ambele camere sunt black edition.
Dynamic range
În primul rând, GoPro 5 este o cameră excelentă și cu dynamic range-ul cel mai bun de pe piață la ora actuală. Nu am văzut multe camere de acțiune și în general prea multe camere care să aibă acest nivel de detalii și în zonele luminate și în zonele întunecate din același cadru. În continuare sunt uimit de performanțele în această direcție. La ce ne trebuie? Păi când filmăm acțiune nu avem timp să încadrăm, să ne jucăm cu umbrele și să căutăm lumina. Trebuie să filmăm tot și avem nevoie de toate detaliile indiferent de condițiile din jurul nostru. Problema este că și GoPro 4 este la același nivel. Eu nu am reușit să găsesc diferențe majore la nivel de dynamic range.
Filmare 4K
La fel ca și la capitolul anterior, nu sunt diferențe. Am făcut niște teste pe soare și spre apus cu nori groși pe cer. Puteți să vedeți mai jos rezultatul. Eu personal, dacă mă chinui foarte tare, pot să descopăr o ușoară diferență la nivel de detalii acolo unde sunt tufele în prim plan. Parcă GoPro 5 are imaginea mai sharp un pic.
Filmarea 1080p cu stabilizare
Eh, aici se văd primele diferențe. GoPro 5 are implementat un algoritm de stabilizare valabil pentru sub 30 de cadre pe secundă și care nu este disponibil pentru 4K. Ca orice alt sistem de stabilizare de acest gen, dacă utilizezi la maxim senzorul nu se mai poate implementa un astfel de sistem.
Stabilizarea nu este grozavă, tot vei avea nevoie de ceva sisteme cu gimbal (Karma Grip de exemplu fabricat tot de GoPro) care să asigure o imagine smooth. O stabilizare soft are aceeași problemă ca stabilizarea în post procesare pentru imaginile curbate pe care le furnizează o lentilă wide ca cea de pe GoPro… dacă stabilizezi prea mult, marginile cadrelor încep să fluture și imaginea stabilizată arată groaznic. Așa că ce veți vedea mai jos nu este extraordinar dar este oricum mult mai bine decât varianta nestabilizată de pe GoPro 4.
Filmarea de noapte
Habar n-am 🙂 . N-am apucat să filmez, revin cu un update cândva…
Poze
În stânga GoPro 4 și în dreapta GoPro 5. Diferențe de să dai pe spate nu-s. 🙂
Hardware
Aici GoPro a schimbat total conceptul. A renunțat by default la carcasa aia de protecție de plastic. Au făcut camera direct waterproof și i-au mărit un pic volumul. Nu știu de ce, dar la câte căzături de pe pod, din zmeu sau de la 160 km/h a luat gopro-ul meu, parcă m-aș simți mai în siguranță dacă ar avea încă un layer de protecție. Există o carcasă de protecție pentru adâncimi mari. Poate o să-mi cumpăr una d-aia.
Partea genială este în schimb ecranul cu touch. Îți ia circa două minute să te obișnuiești după care totul devine simplu și banal. E ca un telefon cu touch transformat într-o cameră de acțiune. Am avut ocazia să folosesc în paralel (efectiv în paralel) GoPro 5 și GoPro 4 și operațiunea care dura pe prima cameră 3 secunde, pe a doua putea să ajungă și până la 20 de secunde dacă apăsai butonul greșit. Practic, GoPro 5 este o cameră din secolul nostru și GoPro 4 este acum un început timid din secolul trecut. 🙂
Și da, dacă apeși butonul de înregistrare când camera este oprită, camera pornește automat și înregistrează direct.
Bateria. Lumea ar zice că dacă pui un ecran cu touch pe orice device, ai distrus iremediabil viața bateriei. Nu știu ce să zic acum după ce am folosit camera. Când s-a terminat bateria pe GoPro 4, GoPro 5-ul mai avea 39% baterie. Display-ul intră în stand-by după un timp pe care îl poți seta tu, wi-fi-ul și ăla se oprește dacă nu folosești și rămâne activ doar bluetooth-ul… Adică are implementate câteva mecanisme care să reducă mult consumul. E drept că bateria din GoPro 4 este o una mai veche. Dar parcă, totuși, diferența este cam mare.
Concluzie
Dacă ești fan boy ca mine, merită GoPro 5 și doar pentru faptul că trebuie să fii la zi cu controalele din secolul ăsta.
Dacă ai un GoPro 4 și nu-l folosești prea des sau schimbi setările doar de sărbători, nu prea ai de ce să-ți cumperi GoPro 5.
Dacă filmezi mult din mână peisaje, sau înregistrezi video în selfie mode sau vrei să elimini mare parte din vibrațiile induse de suportul pe care montezi camera și filmezi 1080p, atunci ia-ți GoPro 5.
Pe mine mă ajută foarte mult noul format al camerei când am de înregistrat cadre cu diverse setări. Este totul simplu de utilizat și ai informația foarte clară pe ecran. Este destul de greu să ratezi ceva. Mie personal nu-mi pare rău că mi-am cumpărat. GoPro 5 este la un alt nivel acum și este foarte simplu de utilizat. Este extrem de user friendly și combinat cu aplicația de smartphone poți genera montaje într-un timp extrem de scurt. În ziua de astăzi, când totul este despre flexibilitatea și rapiditatea cu care duci pe internet ceea ce ai filmat, GoPro 5 este the gadget-ul. Bine-nțeles, dacă ești dispus să investești 1.999 lei într-o cameră bună, mică și gata oricând să surprindă acțiunea din jurul tău.
Au în stoc la Govideo. De la ei mi-am cumpărat-o eu. Și nu, nu este un articol plătit. Așa sunt eu nebun și-mi cumpăr gadget-uri. 🙂
Merita pana la ultimul dolar.
Eu sunt afon în domeniul fotografiei, așadar întrebarea pate suna cam ciudat pentru un cunoscător: obiectele din imagini nu sunt deformate rău de tot? E o caracteristică a camerelor video asta? Și cine și-ar putea dori astfel de poze?