Și care împlinește în acest an 100 de ani? Răspunsul este: Studioul cinematografic al armatei.

Am avut astăzi plăcerea să vizitez expoziția de fotografie deschisă cu acest prilej alături de una dintre dronele mele și de cel care m-a ademenit într-o lume incredibilă a cinematografiei pe timp de război. De când mi-am descoperit pasiunea pentru video, am fost fascinat de treaba asta: de peste o sută de ani omenirea nu mai scrie istorie, omenirea filmează istoria. Pe vremuri aveai nevoie de un istoric-povestitor iscusit care să fie în stare să-ți recreeze prin cuvintele lui o imagine de ansamblu a momentelor importante din viața lui așa cum le-a trăit el sau le-a auzit la rândul lui povestite de alții. Acum armatele au propriul studio de cinematografie și documentează temeinic fiecare acțiune militară la care participă. Nu cred că mi-aș dori să fiu acolo să filmez dar cred că mi-ar face o deosebită plăcere să montez cadrele filmate de ei. 🙂

Revenind la expoziție. Perioada de desfășurare este 16-30 mai (10:30-18:00 și 10:30-14:00 în weekend) și în paralel sunt organizate și câteva proiecții cinematografice (aveți programul mai jos în acest articol). Locul de desfășurare este Academia Română – Calea Victoriei nr. 125 – intrarea dinspre Bd. Dacia (primele secvențe din film vă dau o idee despre cum să ajungeți la intrare).

Eu zic să vă faceți timp și să vă duceți. Sunt niște oameni acolo care vă vor spune poveștile din spatele fotografiilor, a cărților vechi și documentelor expuse și a câtorva role de film originale (inclusiv cele cu Prunariu). Vă zic, merită! 🙂

În plus vă invit să descoperiți un alt moment istoric sub forma unui semn lăsat de una dintre elicele dronei mele pe un colț de fotografie. 🙂

Video

Un mic preview cu expoziția și cu accesul în biblioteca Academiei Române.

Panoramă interactivă

Program proiecții

Afis proiectie de filme

O scurtă istorie

STUDIOUL CINEMATOGRAFIC AL ARMATEI

– Documentar –

Într-un timp al marilor invenţii militare, când în arsenale şi pe teatrele de război au apărut radioul şi aviaţia, torpilele dirijabile şi submarinele, spărgătoarele de gheaţă şi tunurile cu tragere repede, când în câmpul ştiinţelor S.Freud şi G. Le Bon întemeiau psihanaliza şi psihologia mulţimilor – o altă mare descoperire răspundea prezent la apelul militarilor: cinematografia.

Prima proiecţie cinematografică a fost realizată la Paris, în decembrie 1895, de Louis Lumiere şi a cucerit imediat Europa (la Bucureşti, după cinci luni, în mai 1896) ca un spectacol de divertisment. Dar, ca în faţa oricărei alte invenţii, militarii au fost cei dintâi care au intuit funcţionalitatea pragmatică a cinematografului. Aşa se face că filmul a fost primit şi privit în cazărmi, de la început, cu deosebit interes, cu generozitate chiar. De remarcat, că primele filme româneşti realizate de Paul Menu, în 1897, aveau ca subiecte „Parada militară de la 10 Mai” şi „Exerciţiile Flotilei de Dunăre de la Galaţi”.

În anul 1898, căpitanul inginer C.Dumitrescu Parepa publica un eseu intitulat „Aplicaţiunile cinematografului în armată”, în care arăta că filmul „poate servi ca înregistrator al tuturor operaţiunilor militare mari care au nevoie a fi revăzute sau, în fine, a reaminti unele succese sau inovaţii în arta militară care nu pot fi lăsate posterităţii prin alte mijloace de care dispunem azi”.

În anul 1910, „Buletinul Armatei şi Marinei” publica o serie de articole privind „Întrebuinţarea cinematografului în armată ca mijloc de instrucţie”, iar în 1912, „Revista Armatei” preia iniţiativa printr-o rubrică intitulată „Cinematograful ca mijloc de învăţătură în vederea pregătirii de război”.

Autorităţile militare ale timpului sprijină moral, financiar, cu tehnică şi trupe, precum şi prin consultanţi realizarea unor filme importante, între care primul lung-metraj artistic românesc, capodopera „Războiul Independenţei” (1912). Se hotărăşte, totodată, înfiinţarea unei instituţii de profil la Batalionul de Specialişti al Marelui Cartier General, în vederea realizării cu mijloace proprii a filmelor didactice, de instrucţie militară.

Declanşarea războiului balcanic a întârziat înfăptuirea acestui proiect.

Odată cu angajarea României în prima conflagraţie mondială, cinematografia a primit misiuni inedite, rezultate din necesităţile momentului. Pentru acesta, la 15 noiembrie 1916, se înfiinţează Serviciul Foto-Cinematografic al Armatei Române (SFCAR) – cea dintâi instituţie de profil din ţară şi una dintre primele case de filme militare din lume, a cărei producţie era realizată cu mijloace materiale şi financiare exclusiv statale.

  • Dacă până la acea dată, producţia de filme se baza pe iniţiativa particulară, pe romantismul unor entuziaşti cu destin incert, apariţia serviciului militar de profil a scos cinematografia română din domeniul amatorismului şi a plasat-o, curajos, în sfera profesionalismului, armata impunând în nomenclatorul românesc de meserii profesiunea de cineast, iar în ştatele proprii specialitatea militară echivalentă: reporter cinema pe front.
  • Armata a oferit personalităţi militare exponenţiale care au marcat evoluţia cinematografiei naţionale prin contribuţia lor . Ne referim, între mulţi alţii, la: locotenentul Jean Oliva – întemeietorul SFCAR în 1916; căpitanul inginer Alex.Dumitrescu, căpitanul Constantin Panţu.
  • Creaţii cinematografide de patrimoniu naţional îşi au sorgintea în investiţii de creaţie şi productive ale armatei: imaginile păstrate ca tezaur la Arhivele Naţionale de Film privind participarea armatei române la cele două războaie mondiale; filmele documentare despre reîntregirea naţională („Evocaţiuni eroice” – 1921, „Povestea neamului românesc” – 1924, „Războiul sfânt” – 1942); filme artistice de lung metraj („Independenţa României” – 1912, „Datorie şi sacrificiu” – 1925, „Vitejii neamului” – 1926, „Odesa în flăcări” – 1942, „Escadrila albă” – 1943.
  • În prezent, Studioul Cinematografic al Armatei, structură unică la nivelul Ministerului Apărării Naționale, parte a sistemului informațional și educațional militar, își desfășoara activitatea în subordinea Trustului de Presă al M.Ap.N., păstrând un rol cultural strategic, iar ca principală atribuție – dezvoltarea și valorificarea fondului de imagini ce constituie cinecronica Armatei Române.
  • În eforturile lor, de a menține vie istoria Studioului Cinematografic al Armatei, în toți anii ce au urmat Revoluției din 1989 au obținut recunoașterea valorii produselor cinematografice prin premii oferite la diferite festivaluri de gen, din țară și străinătate, care au întregit imaginea Armatei Române.