Am citit ieri un articol care mi-a inspirat gadgetul de azi :). Se referea la cei care claxonează în exces pe străzile patriei și ce ar trebui să primească ei în schimb pentru acțiunile lor.
Am găsit un claxon care folosește mp3-uri. Din acest moment posibilitățile sunt nelimitate. Putem să punem pe el Vama Veche cu „Nu ne mai trageți pe dreapta” sau sunete amuzante din desene animate sau chiar mesaje înregistrate de „mulțumire” pentru ceilalți participanți la trafic. Astfel putem să spunem sus și tare ce avem de spus, putem să ne manifestăm simțul artistic și să ne personalizăm mașina și din acest punct de vedere. Să depășim bariera impusă de geamurile mașinii pentru că nu toată lumea poate să citească pe buze :).
Practic spectrul este nelimitat. Eu zic că e mult mai mișto decât dispozitivul care afișează un smiley, pentru că ești limitat la niște emoticoane predefinite. Și sunt convins că celui căruia i te adresezi n-o să-i pese că tu ești trist că el ți-a tăiat fața.

Și cred că mai găsim o utilitate. Am obiceiul să mă-ntâlnesc în trafic cu diverși prieteni. O parte din ei (mai ales una) nu reușesc să mă vadă nici forțați. Le dau flash-uri, îi claxonez, mă bag în față și frânez brusc odată cu avariile. Nimic! Și nici nu răspund la telefon pentru că deja vorbesc cu cineva și le explică că e unul cu un Audi care merge ca un idiot și îi încurcă. O să-mi pun un mesaj pe claxon de genul: „Sunt io fatăăăă! Uită-te la mine!”. Astfel ne vom putea vedea mai des și cu prietenii :).

Mai multe detalii aici.
Acum îmi dau seama că este destul de util :).

Răzvan