O alegere destul de dificilă.

  • Ambele ceasuri te notifică. Practic tot ce ai ca notificare pe iPhone ai și pe ceas.
  • Apple Watch este elegant. Pe lângă el, Pebble Time pare o jucărie de plastic primită la mec. Poate cu Pebble Round ăsta nou sau cu Pebble Time Steel să reușească să cucerească și fashioniștii/fashionistele.
  • Bateria de la Pebble Time ține 5 zile și are ecranul ăla bestial care se vede incredibil de bine în soare. Bateria la Apple Watch ține o zi. Bateria de la Pebble Round va ține două zile.
  • Cu ambele poți controla aplicația de muzică (play/pause/next/previous).
  • Cu ambele poți respinge sau accepta un apel dar doar la Apple Watch poți să vorbești așa ca spionii americani când se răstesc la manșetă. Bine, poți să-l folosești așa dacă e liniște în jur, la volan de exemplu.
  • Ambele au cabluri de încărcare cu magnet. La cel de la Apple nu sunt expuși conectorii pentru că e așa zisa încărcare wireless care tot cu un fir lipit de ceas/telefon se face. 🙂
  • Apple Watch este singurul care interacționează cu iOS. În sensul că poți șterge direct de pe telefon un mail din preview sau poți să dai mute unei conversații pe messenger scrisă de un prieten „mașină de scris„. Asta e mișto că în momentul în care ajungi să scoți telefonul din buzunar, după o perioadă lungă de nefolosire, ai făcut deja curățenie prin mailurile inutile. La Pebble ai văzut notificarea, i-ai dat dismiss (nu delete mail) după care mai vezi mailurile încă o dată în inbox mai târziu pe telefon.
  • Apple Watch are nativ funcția de „ping phone”. Eu am problema asta dimineața. După ce ies din dormitor îmi las telefonul undeva pe un raft/dulăpior/canapea/mașina de cafea și peste 10 minute nu-l mai găsesc. Au și ceasurile de la Pebble această funcție de găsire a telefonului dar cu ceva aplicații addon care nu funcționeză întotdeauna.
  • Apple Watch are touch din ăla care simte și presiunea. Alea de la Pebble nu.
  • Ceasurile de la Pebble arată a ceasuri tot timpul. Au ecranul „aprins” chiar dacă nu e luminat. Au tehnologia aia E Ink color. Apple Watch-ul pare tot timpul că are bateria terminată. Așa se vede de la distanță și așa percep cei din jur. 🙂
  • Pebble Watch suporță fețe de ceas custom. Apple Watch doar pe cele puse la dispoziție de producător.
  • Pebble Watch este water proof. De Apple Watch se aude că n-ar fi chiar foarte rezistent la scufundarea în lichide.
  • Pebble merge și cu Android. Apple Watch știe doar de iOS 9 (de la watchOS 2)
  • Apple Watch are și heart rate monitor. E bun pentru cardiaci. 🙂 Glumesc! Nu săriți!
  • Apple Watch este cel mai puțin intuitiv produs Apple ever! Te obișnuiești cu el dar destul de greu. Ai prea multe modalități de a interacționa cu el. Ai inclus în pachet o adevărată schemă logică care să-ți explice ce să faci și cum să faci cu butonul, cu rotița, cu butonul de pe rotiță, cu touch-ul, cu touch-ul cu presiune, cu slide down, slide left și slide up 🙂 . La Pebble ai modelul clasic cu buton de action, sus, jos și back. Nu ai cum să te-ncurci.
  • Apple Watch-ul Sport de 42 mm este vreo 450 EUR și cel de 38 mm este vreo 400 EUR. Pebble-urile costă cam 250 EUR.

Până la urmă cred că decizia finală este legată de preț versus cât de mare vrei să te dai în fața prietenilor și cunoscuților. Practice sunt ambele variante cu mici avantaje și dezavantaje, cum ar fi interacțiunea și touch-ul versus durata bateriei.

În final eu le am pe amândouă. Bine, într-un fel. Adică le-am avut pe amândouă de ieri până azi. 🙂

Mai jos poze cu variantele de ceasuri pomenite mai sus în text.

Pebble Time

pebble_time

Pebble Time Steel

pebble_time_steel

Pebble Time Round

pebble_round

Apple Watch în toate variantele

apple_watches