Miami, Florida, umezeală 98%, ploaie torențială… practic respiram apă. Eu în niște adidași noi în genul lui Pyuric.
Aveam închiriat un minivan de 7 locuri și mergeam să ne ridicăm un set de colegi de la un hotel de 5 stele. Ajungem, parcăm în față și zgârcitul din mine zice: nu dăm 40 de centi pe un SMS în roaming, lasă că mă duc eu în holul hotelului și îi sun de la recepție.
Și așa tânăr cum eram, deschid ușa glisantă, mă arunc voinicește afară, și o iau la fugă pentru că ploua torențial după cum vă spuneam. Am luat-o la fugă este foarte mult spus, pentru că la al doilea pas alunec și cad pe spate ca în desenele animate. Dar știți cum? Am alunecat pe spate cu picioarele-n sus de parcă eram pe gheață dată cu uleiul cel mai fin. Din fericire, învățat cu astfel de căzături de la hnadbal, am avut grijă să-mi protejez și coloana și ceafa în cădere. Practic, eram un pic ud pe spate și cam atât. Mă ridic și dau să plec.
Toată faza asta a avut un spectator: portarul ăla cu șapcă și îmbrăcat cu zorzoane. Ce a urmat a fost ca într-un coșmar. Au venit după cum urmează: managerul hotelului, doctorul hotelului și avocatul hotelului. M-au dus într-o cameră și au început:
Vă doare ceva? Putem să ajunge la o înțelegere să știți. Îmi cer scuze dar tocmai voiam să punem semnul cu „wet floor”. Dacă doriți să depuneți o plângere noi suntem perfect de acord. Vom avea grijă de dumneavoastră. Trebuie să sunăm la 911 să vă mobilizeze gâtul. Vă rugăm să nu vă mișcați. Ne cerem scuze. Chelner! Un pahar cu apă! Mai repede!
Timp în care eu încercam să le explic că mă grăbesc.
Finalul a fost că eu m-am cărat că na, trebuia să ajungem la Universal Stud… pardon, la conferințe.
Oare câți bani îmi dădeau? Cu cât se mai plătește o căzătură în fața unui hotel de 5 stele în Miami fără semnul de wet floor?
PS SMS-ul era pe banii corporației. 🙂
posibil sa nu fi chemat nici salvarea daca erai in romania:))
daca erai istet atunci cred ca acum faceai trafictube de la miami;))
deci tu te-ai zgarcit la un sms pe banii lor? :)) pai de-asta au astia bani! 😀
Intre timp in Romania, mai exact in Cluj Napoca anul trecut se intampla urmatoarea faza. Cea mai mare retea de catering din Cluj are mai multe spatii in oras in care se inghesuie lumea sa manance la pranz. Un cuplu, prieteni de ai mei, care mancau de pranz la una din aceste locatii stateau cuminti la coada. La data respectiva erau legate de tavan niste cartoane prin care se anunta ceva promotie la restaurantul respectiv, un soi de reclama. Ei un carton din ala se desprinde ii cade tipei din cuplu respectiv direct in fata, o loveste si o taie destul de urat pe obraz la baza nasului.
Ei cum credeti ca a reactionat personalul angajat al restaurantului ? Taietura era destul de urata si curgea sange din abundenta. Tipa le-a cerut putina gheata ca sa nu i se umfle fata de la lovitura. Cei doi prieteni au fost invitati intr-o incapere alaturata celei in care se facea servirea, ca sa nu deranjeze oamenii care mancau si apoi au fost pur si simplu poftiti sa paraseasca localul. Nu li s-a data gheata, nu li s-a oferit un pansament ceva, nu au fost prezentate scuze. Pur si simplu au fost dati afara.
Cei doi nu au dat in judecata localul desi aveau toate sansele sa faca niste bani chiar si in Romania dar de atunci nu mai mananca la restaurantele detinute de respectiva retea de catering. Tipei i-a trecut lovitura de la ochi dupa vreo doua luni timp in care toata lumea o intreba daca a fost maltratata de prietenul ei.
Ar putea sa faca macar cunoscut numele restaurantului ca sa nu mai manance nimeni la ei.
Daca faceai mutre si te dadeai ranit, faceai niste bani seriosi. Pentru faze din astea unii initiaza procese si, culmea, le mai si castiga. Iar despagubirile nu-s chiar bani de tigari 😀
asta a fost clar un semn dar tu nu… batmal, batman. ala era momentul in care aveai sansa sa renunti la corporatii!
Cand am fost acum 3 ani in Florida mi-a povestit un cunoscut ca la Mall-ul la care lucra intr-o zi o tanti a cazut din cauza unei mici gropi in pavajul de langa Mall. Tanti nu a patit nimic dar i-a amenintat ca ii da in judecata pentru asta. Pana la urma s-au inteles amiabil*.
*amiabil = 10k USD
Bun, deci nu deveneam milionar.
prin asta a demonstrat ca nu este roman, ca noi toti de altfel. Da stiu, tuturor ne surade un cec cu 6 cifre.
una buna pe subiect :))) – a incasat 3,3 milioane, „are dureri de cap si privirea incetosata”
LINK
http://www.realitatea.net/avea-de-incasat-100-de-dolari-si-a-luat-3-3-milioane-vezi-care-a-fost-motivul_914763.html