Da, iar sunt în perioada aia anului când vreau un Android. De ce? Pentru că vreau ceva nou și când m-am uitat cât costă un iPhone 7 Plus cu 128 de GB am zis că deja e prea mult. Am renunțat de o vreme să mai fac upgrade la ultima versiune de iPhone mai ales că, cel puțin în ultima vreme, schimbările majore sunt doar la nivel de cameră. Am făcut cumva și am mutat banii pe care îi investeam în iPhone-ul cel mai șmecher către obiective pentru Sony-ul meu Alpha 6300. Practic nu mă mai interesează camera de pe telefon aproape deloc.

Și, din păcate pentru mine, nici nu sunt suficient de șmecher să forțez operatorii de telefonie mobilă să-mi vândă un iPhone 7 mai ieftin. Am prieteni care și-au luat telefoane de 3500 lei cu 1000 lei folosindu-se de amenințarea cu portarea. Ba chiar celălalt operator s-a oferit să-i plătească și taxele de reziliere anticipată a contractului numa’ să se porteze la el și i-au dat și iPhone ieftin pe deasupra.

Așa că sunt în căutarea Android-ului suprem care să-mi înlocuiască iPhone-ul meu 6s plus. Și până acum am în minte așa: Samsung Galaxy S8 și Essential Phone. M-am uitat și pe Galaxy Note 8 dar deși este mai mare și are și un băț inutil, are bateria de capacitate mai mică decât Galaxy S8 Plus.

Am pe la birou și un Huawei p9 Lite dar nu prea mă satisface din punct de vedere performanțe. Fac editare foto pe telefon și din când în când chiar și editare video. Așa că am nevoie de ecran mare și mișto, de putere de procesare și baterie de capacitate cât mai mare.

Așa că am nevoie de experiența voastră, a împătimiților de Android, pentru a alege telefonul cel mai practic cu Android.

Vă mulțumesc anticipat! 🙂