M-am întâlnit cu Bogdan care susținea sus și tare că-și cumpără încărcătoare fake de pe Marketplace-uri și că-s foarte bune. Totuși Bogdan nu era foarte convins de asta și m-a rugat să-i demonstrez contrariul pe ce mi-a adus el:
Am zis să și înregistrez experimentul astfel încât, dacă Bogdan va fi vreodată tentat să-și cumpere un nou încărcător ieftin, să poată să se uite la clip și să-și revină 🙂
Video
Ripple
Ce ați văzut în clip pe osciloscop este acel efect “ripple“. În sensul că un încărcător transformă curentul alternativ în curent continuu și în cadrul acestui proces mai rămân “urme” de curent alternativ. Și în loc să ai un curent continuu “curat” și aproape liniar te trezești cu acele urme care, în cazul încărcătoarelor fake, este nefiltrat și poate să ducă la defectarea componentelor și a bateriei telefonului.
Am scos niște screenshots de pe osciloscop pentru exemplificare:




Da, toată mizeria din ultimul screenshot o băgați în telefonul vostru. Toată.
Componente
Pentru că și cei care produc fake-uri trebuie să-și hrănească familia și să genereze un profit, componentele care compun încărcătoarele lor sunt și ieftine și mai puține. Merg pe principiul: “apare pe ecranul telefonului că încarcă? Da! Păi merge! E perfect!”.
Primul lucru la care renunță sunt filtrele de intrare și ieșire, lucruri care vă dau peste cap componentele și bateria telefonului. Al doilea lucru este că folosesc piese extrem de ieftine care se încing, se strică în timp și pot chiar să ia foc. Sau mai există varianta, destul de probabilă, să vă treziți cu 220V direct în telefon. Și să vedeți atunci distracție. Nu mai zic de faptul că vă puteți da foc la casă.
Al treilea rabat pe care îl fac este carcasa. Folosesc un plastic subțire și casabil și un sistem de încapsulare foarte prost. Ați văzut în clip că o simplă forțare și te trezești cu componentele în brațe.
Protagoniștii testului
- Încărăcător Apple
- Încărcător Samsung
- Încărcător Vetter cu 2 porturi USB
- Încărcător Vetter cu 4 porturi USB
- Încărcător Vetter cu 5 porturi USB
- Încărcător Vetter Quick Charge cu 3 porturi USB și încărcare Wireless
Am testat cu Vetter pentru că asta folosesc eu intensiv. Probabil că mai sunt și alte brand-uri bune pe piață dar eu am rămas cumva la ei pentru că le am de multă vreme și nu m-au părăsit și nici nu mi-au afectat viața în mod negativ. 🙂
Și uitați ce bine arată înăuntru și ați văzut în clip ce greu se desfac:
Către cele fake nu vă dau link-uri că îmi e frică să nu vă cumpărați din greșeală. 🙂
Concluzii
Încărcătoare fake și ieftine
Marele avantaj: ieftine. Bine, dacă nu calculăm prețul unui telefon nou (că o să vă trebuiască) sau înlocuirea bateriei.
Dezvantaje… tone!
- Nu asigură parametrii optimi de încărcare.
- În condițiile încărcării unui telefon complet descărcat se poate depăși capacitatea proiectată. Astfel de încărcătoare manifestă variații majore ale tensiunii, de unde rezultă un risc ridicat de a deteriora telefonul.
- Din cauza utilizării unui număr minim de componente și a calității slabe ale acestora, există un risc major ca acesta să producă multiple probleme:
- nu au suficienta putere pentru a incarca dispozitive complet descarcate
- lipsa elementelor de protectie poate cauza deteriorarea iremediabila a dispozitivului incarcat
- subdimensionarea componentelor duce la supraincalizrea incarcatorului avand un risc major de a lua foc
- Lipsă elemente filtrare – 220V
- emite radiații electromagnetice peste limitele acceptate ce au un impact negativ asupra sănătății si perturbă comunicațiile radio
- afectează funționarea altor dispozitive electronice sensibile conectate
- Lipsa elementelor de filtrare pe ieșirea USB
- poate duce la deteriorarea rapidă a dispozitivelor pe care le incarcă
Încărcătoare originale
Avantaje:
- Încarcă la parametrii optimi dispozitivul
- Stabil în timp
- Risc minim de a se defecta
Dezavantaje
- Preț ridicat
- Nu este recomandat și pentru alte dispozitive pentru că nu are capacitatea de a-și adapta parametrii de încărcare. De exemplu, un încărcător Samsung de 2A va furniza unui iPhone maxim 1A pentru că nu știe să comunice cu telefonul. Valabil și invers. Și Samsung și Apple folosesc protocoale diferite de comunicare la încărcarea pe USB.
- Nu poate încărca decât un singur dispozitiv
- Cumpărat din surse nesigure vă puteți trezi că ați dat banii pe o copie ieftina
Încărcătoare compatibile de calitate
Avantaje
- Încarcă la parametrii optimi variate tipuri de dispozitive
- Poate asigura incarcarea mai multor dispozitive simultan fără a avea o dimensiune notabil mai mare
Dezavantaje
- Prețul mai mare față de fake-uri
probabil si dupa ce vor vedea acest clip tot incarcatoare ieftine vor lua 🙁
Pai e 14,28 lei pe eMAG marketplace. Ieftin ca braga.
Mulțam de articol. Foarte fain documentat.
O întrebare, totuși: la bateriile externe, există un risc asemănător? Știu că ele scot direct curent continuu, dar sunt aspecte la care să fim atenți?
Da, exista din ce am citit dar e greu de demonstrat. Caut o solutie si revin. E un subiect bun.
Da, exista. Desi acumulatorul funcționează în curent continuu, anumite modele au un convertizor care ridică tensiunea și apoi o redresează și stabilizează la cei 5V
Am niste baterii d-astea primite pe la conferinte. O sa testez maine.
Trebia să și cânți 🙂 https://www.youtube.com/watch?v=ioAq7PI1Uwg
Super articol, dar si munca pe masura, demontat, masurat, grafice, poze.
Pai si cum ne dam seama daca un incarcator este bun, nu toti avem osciloscop acasa. Cu testerul USB de la PortAPow putem observa aceste probleme?
Cam da, la alea cu probleme iti fluctueaza voltajul rau si de multe ori e sub 5V.
Poti testa si cablurile cu el. Un cablu ieftin sau defect iti va duce cu destul de mult sub amperajul de care are nevoie telefonul.
Mersi pentru raspuns. Am comandat si eu unul acum.
Din câte am înțeles unele probleme pot fi cauzate și din cauza cablurilor și a mufelor.
Eu as fi curios si cat de stabil dau Voltii cele fake vs cele originale.
Am si eu un Portapow Monitor cu care-mi verific incarcatoarele si cablurile.
Testul asta l-am facut prin 2015 🙂 https://www.youtube.com/watch?v=5pRWtKltt8E
Dar, da, daca observi, in clipul de alaltaieri, pe masa am un aparat de masura de la portapow. Si tot asa varia voltajul. Dar, din pacate, nu am facut zoom pe el si nu se vede in filmare.
Am vazut si video ala 🙂
M-am obisnuit destul de prost si-mi bag sculele doar in spatele unui UPS/ Prelungitor cu protectie APC – dupa ce am avut niste evenimente neplacute cu chestii arse.
Personal mai pot ca sa recomand Anker si Ravpower (am unul solar de 24W care duce bine) ca branduri de incarcatoare. Arata foarte stabile pe Monitorul meu, chiar duse ore in full load.
Macar pe incarcatorul de ti s-a ars scrie ca incarca 5V+- 0.5V :)). Ca pe osciloscop sta are niste cateva spikeuri mai mari de 0.5V este partea a2-a. Curiozitatea mea este, la ce tensiune maxima ajungeau spikeurile? Si curentul de il baga in telefon, cat de mult varia fata de cat spune chinezu` ?
La baterii externe nu ma astept sa oscileze atat de mult si urat datorita faptului ca tensiunea trebuie doar urcata o tensiune in DC de la 3.7V (descarcata) respectiv 4.2 V(incarcata) la 5V.In schimb ma astept sa existe diferenta de voltaj pe iesire atunci cand ea este incarcata si descarcata (asta ar fi interesant de vazut). In acelasi timp daca poti cumva sa masori capacitatea “reala” bateriei externe chinezesti ar fi interesant.
Super articol. Mulțumim.
Interesant ca cel de Vetter e chiar putin mai stabil decat cel original de la Apple. 🙂
La incarcatoarele auto, insa, este putin mai problematic: cel putin pentru Apple nu exista originale. Va trebui sa ne multumim cu ceva compatibil, deci probabil un Vetter sau alta marca ok.
La încărcătoarele auto e ceva mai simplu, nu ai de făcut redresare din AC în DC. Sper totuși să aibă ceva filtre…
Bonus – multe mărci oferă autovehicule cu porturi USB din fabricație. E drept, au doar 0,5A, dar măcar sunt ceva mai filtrate tensiunile de-acolo.
Eu am patit cu un cablu iphone cumparat din reprezentanta Orange ( nu ma intereseaza, ei reprezinta ceea ce vand ) si mi s-a ars dupa circa o luna jumate. Laptop->telefon. ARS.
Ce pot sa zic, am lovit 3 pasari deodata.
Nema iphone, nema orange, nema chinezarii
Util articolul.
Dar cea mai mare problema la incarcatoarele fake e securitatea utilizatorului.
Am desfacut si eu unul fake pentru Iphone si am gasit pinul condensatorului de filtraj de pe iesirea de 5V la 2 mm de traseul de 220V, ccea ce e mortal
Fraierii care isi cumpara fake-uri risca sa moara electrocutati.
Legat de powerbank-uri pericolul e incendiul nu defectarea telefonului.
Sursa boost din power-bank (aia care ridica tensiunea de la 3,7 V cat are acumulatorul la 5V cat are USB-ul), are randament atat de prost ca se incinge in draci si poate lua foc.
Maine o sa-ti trimit poze cu un powerbank care a luat foc.
Salut, Costi!
Ar fi util daca ne-ai oferi mai multe informatii despre cum (sau care sunt) alegem un power bank bun. Sau poate tot Razvan sa faca asta?
Pai, avand in vedere ca nu poti sa-l desfaci sa vezi cum e inauntru, singura solutie sa ai un powerbank bun e sa
cumperi unul de firma.
Sa aiba o capacitate potrivita nevoilor tale, adica daca ai telefon cu bateria de 3000 mAh sa zicem ca vrei sa-l incarci de 2 ori, atunci cumperi unul de 7000-8000 mAh.
Ca daca cumperi unul de 20 000 dureaza mult sa-l incarci.
Eventual sa aiba celule rotunde ca cele de laptop, sunt sanse mai mici sa se umfle si sa aiba garantie mare.
Un coleg a luat unul slim si dupa un an i s-a umflat, ca l-am dat afara din birou sa nu-i explodeze langa noi.
Si-a luat banii inapoi pe el.
Super articol! Mi-ar plăcea unul asemănător și legat de cablurile USB
Fain review postat pe YouTube;)
Se poate adauga o mica lista de marci de incarcatoare bine stabilizate ce se pot achizitiona in Romania?
Tinand cont ca suntem in era gadgeturilor mancatoare de curent…
super utile sunt cele cu mai multe prize USB la un minim de 2.1 Amperi pe fiecare iesire USB.
Si da…daca e posibil preturi mai de buget restrans;) Adica nu 100 de lei+ per incarcator…:P
Foarte interesant articolul, ar trebui sa faci unul asemănător pentru cablurile aftermarket dedicate încărcări handset-urilor. Eu, de exemplu, mi-am cumpărat din China un cablu pe USB-C ce intenționez a-l folosi să încarc un Zenfon 3. Nu l-am folosit niciodată, dar acest articol m-am pus pe ganduri, poate nu îl voi folosi niciodată.
P.S. Eu cred că ar trebui sa implementezi Dispus pe site pentru că e mult mai comod și mulți preferă Disqus
Salut, pentru iPhone exista vreo solutie decenta de incarcator auto? Am gasit ceva cat de cat de la Griffin, sunt ok?
Am schimbat cablul de date al telefonului cu unul original al altui telefon care avea un charger de 5V=0,5A.Se strica telefonul daca folosesc cablul pe un charger de 5V=1A.
Dacă schimb doar firul acela, nu și partea pe care o bag în priză e ok?
Salut!
Foarte bine realizat articolul.
Am urmatoarea intrebare: am vazut la iIkea un incarcator cu 3 porturi usb:
https://www.ikea.com/ro/ro/catalog/products/10381966/
L-ati masurat si pe acesta? Intra la categoria “fake”?
Multumesc!