Toată lumea știe că pe timpul verii noaptea în Norvegia este lumină aproape ca ziua. Cică ar fi de la faptul că e foarte-n nord și vara soarele e prin zonă tot timpul. Ei bineeee greșit!

Noaptea în Norvegia dacă stingi lumina se opresc automat și prizele. Se opresc prizele, nu ai telefonul încărcat. Nu ai telefonul încărcat, nu ai viață socială. Nu ai viață socială, nu exiști. Nu exiști ca individ, nu există Norvegia. Deci, pentru binele națiunii, noaptea în Norvegia se doarme cu lumina aprinsă. Astfel ai senzația că e lumină toată noaptea… pentru că e! Pentru că dacă ai stins beculețul se duce naibii și încărcătorul de baterii de la aparatul foto și și laptopul începe să sufere de lipsă de energie. În realitate, dacă te uiți pe geam, afară e o lumină generată de becurile din casele oamenilor. 🙂

Așa că asta cu noaptea e ca ziua în Norvegia este un mit. Este un mit întreținut artificial de nevoia de socializare. 🙂

Acest proiect este sponsorizat și susținut de Trafictube și soțiile participanților. 🙂