Poate sunt eu prea sensibil, dar mă deranjează rău nesimțirea!

23 - uite că lumea apreciază acest articol. Zi-mi și tu dacă ți-a plăcut.

Mă deranjează

  • minciuna – dacă vrei să te ignor pe viață, minte-mă în față. Spune-mi ceva evident mincinos și ia-mă de prost și eu te voi clasa în cutiuța cu nesimțiți for good.
  • jignirile gratuite – nici nu mai stau la discuții.  Nu îți voi răspunde cu aceeași monedă. Din punctul meu de vedere nu meriți nici să te bag în seamă și vei pierde respectul meu pe viață.
  • nesimțirea – sunt un tip foarte respectuos pentru că așa m-a învățat mama. Am grijă să nu deranjez pe cei din jur și dacă din greșeală o fac îmi cer scuze și încerc să repar. Dacă tu mă tratezi cu nesimțire… îți urez sănătate. Nu ai ce căuta în bula mea. Nu voi încerca să te corectez pentru că oricum nu ai înțelege nimic. Așa ești tu format.

Cei care ne conduc le fac pe toate trei.

Sunt ministru/președinte/șef de partid – închină-te

Din păcate, pentru o scurtă perioadă de timp, am avut contact cu lumea din spatele mașinăriei de marketing numită partid. Eram consultant în industria IT în cadrul unei mari corporații și mă ocupam de anumite părți din proiecte mari.

  • la o conferință la Geneva, la standul României, am adus cu greu câteva baxuri de Cola. Era și un ministru în zonă. Drăguț cum mă știți i-am spus „dacă doriți cola, am pus câteva acolo pe masă”. Un mușchi nu s-a mișcat pe fața lui. Nu a tresărit, nu a reacționat și m-a ignorat. În acel moment a intervenit un secretar de stat: „Domnule ministru, doriți să vă desfac o cola?”. Da, pe modelul slugă. El era cel ales. Eu eram un mic trepăduș care trebuia să mă închin măreției lui.
  • Același ministru, ajuns cu 20 de minute mai devreme într-o sală de conferințe, s-a urcat la pupitru. Un fotograf i-a făcut câteva poze de jos în sus (într-o poziție dominantă). A doua zi știre mare în presă „Ministrul X luând cuvântul la marea adunare internațională în fața a 40 de președinți de stat”. În realitate? Sala era goală. Mai mult de atât ministrul respectiv nici măcar nu a luat cuvântul. Era doar un participant din sală.
  • Am avut neplăcerea, acum câțiva ani, să fac un film cu niște poze cu nu știu ce președinte de filială de partid. Un film de ăla care acum îl faci într-o aplicație de smartphone. Nu era nimic artisitic și nimic extraordinar. Am văzut după aia o filmare din sală. O filmare cu sala plină după ce a fost difuzat filmul meu. Aplaudau particpanții ca la congresele cu Ceaușescu. Scandări și slăvi de ziceai că președintele de sucursală era divinitatea supremă.

Stau și mă-ntreb dacă e ceva ce se-ntâmplă și în partidele din afară sau este o tristă preluare a obiceiurilor din comunism.

Frica de a vorbi

În 1989, puștan fiind, niște copii de la blocul vecin mă anunță că luna viitoare vine vine Ceaușescu la Vaslui. Păreau fericiți. Reacția mea, nu știu de ce, nu pentru că realizam în ce lume trăiesc, reacția mea a fost „dă-l în mă-sa!”. Nu, nu eram un copil care înjuram și părinții mei mă protejau și încercau să nu vorbească de față cu mine despre regimul în care trăiam. Era periculos. Auzisem povești cu denunțuri și alte mizerii pentru chestiuni mai puțin dăunătoare decât „dă-l în mă-sa”.

Nu vă puteți imagina ce era în sufletul meu. Cu ce frică stăteam și ce coșmaruri aveam cu miliția care venea să mă ridice pe mine și pe părinții mei. Pentru că eram convins că acei copii care m-au auzit s-au dus direct la părinții lor să le povestească cum a lu’ Baciu a zis de mama lu Ceaușescu.

Din fericire, în decembrie 1989 a venit revoluția și am scăpat.

Tare mă tem că asta ne așteaptă dacă nu facem ceva acum.

Am văzut că se poate

Am asistat în ultimii doi ani la câteva victorii în domeniul corupției și la câteva condamnări sau dosare spectaculoase. Recunosc sincer că nivelul de bucurie mi-a crescut. Recunosc fără ocolișuri că această curățenie generală este pe placul meu. DNA și-a făcut treaba bine. Cel puțin așa se vede din exterior.

Tolontan și Petreanu sunt adevărată sursă de inspirație în acest sens. Tolontan scoate la iveală tot felul de mizerii inimaginabile de zici că-s scenariu de film iar Petreanu (un pic deprimant) ne prezice viitorul sumbru analizând diverse decizii și acțiuni.

Am avut un guvern tehnocrat care a început să facă curățenie în sistem. Din păcate, nu au avut timp suficient. Iar acum, actuala putere ne întoarce înapoi în timp.

Ce putem face?

Eu personal mi-aș dori guvernul tehnocrat înapoi. Din păcate, nu se poate. Mașinăria de vot a câștigat alegerile folosindu-se de tehnici clasice, de o opoziție cu o campanie jalnică și de lehamitea românilor de a ieși la vot. Am făcut tot ce am putut să atrag lumea la vot. Nu am reușit. A fost una dintre nereușitele mele majore și m-a afectat destul de mult.

Singura variantă care ne rămâne este să stăm cu ochii pe ei. Să urmărim cât ne permite timpul deciziile pe care le iau pe ascuns, licitiațiile sau încredințările directe pe care le truchează și să reacționăm. Să facem scandal. Să ieșim în piață. Să ne vadă tot timpul la televizor. Să știe că acolo undeva sunt niște români care stau cu ochii pe ei și reacționează. Să fim văzuți de lumea întreagă.

Ei se bazează pe apatia noastră. Vor să ne demoralizeze și să ne facă să ne vedem de viețile noastre în timp ce ei „au grijă” de bugetul țării. Au grijă să se scurgă prin diverse canalizări deschise de diverse OUG-uri date peste noapte. Au grijă să nu mai fie prinși sau dacă sunt prinși să nu aibă autoritățile ce să le facă.

Da, DNA-ul este bun dar nu cred că scopul acestuia este de a fi folosit drept poliție politică.

Și peste 4 ani ieșiți naibii la vot. Poate mai avem o șansă și nu reușesc să fure chiar tot. Ăsta e job-ul nostru pentru următorii 4 ani: să stăm cu ochii pe ei și să reacționăm.

Altfel vom fi mâncați. Ne vom întoarce în anii 90. Vom avea nevoie de viză să mergem la ski în Austria și vom sta la cozi la ambasade pentru asta. Vom avea impozite mai mari ca să le susținem lor mizeriile și adio weekend-uri romantice la Paris. Vom tânji după micile plăceri pe care ni le permitem acum. Vom trăi un coșmar în bula noastră și atât.

3 comentarii

  1. Fara sa ma bat cu caramida-n piept, acum cateva zile, intr-un cerc de prieteni, trageam aceeasi concluzie. Urmatorii 4 ani trebuie sa fim mai vigilenti. Dar, avem o varsta. Patru ani nu pare mult dar, dupa astia 4 ani, nu inseamna ca imediat putem sa ridicam tara de la 0 (sperand ca astia nu o duc pe minus). Deci, cam inca 10 ani ne-ar trebui sa repunem Romania pe harta Europei. Deja e prea mult. Pacat de astia 27 care-au trecut. De-asta trebuie sa plateasca Iliescu, pentru ca ne-a distrus bruma de democratie din fasa, inca din 1990, chemand minerii impotriva intelectualilor.

  2. Din păcate ne așteaptă o perioadă întunecată. Sunt optimist din fire, însă având în vedere situația actuală, optimismul meu a pălit subit. Să sperăm că vor fi doar cei 4 ani rămași, altfel vai de noi…

  3. Posibil sa fie si mai putin de patru ani.Guvernarea erodeaza rapid mai ales la ce fantasmagorii au promis.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te autentifici.